Alex Velea și-a împletit părul și s-a vopsit. Transformare radicală

Comentează
Arhiva foto

Alex Velea și-a împletit părul și s-a vopsit, iar transformarea este spectaculoasă. În prag de sărbători de iarnă, artistul a simțit nevoie de o schimbare de look.

Alex Velea și-a împletit părul și le-a arătat fanilor rezultatul. Dacă unii nu au fost de acord cu schimbarea, alții i-au spus interpretului că vor face și ei același lucru. O fire nonconformistă, iubitul Antoniei reușește să surprindă de fiecare dată.

Alex Velea și-a împletit părul și a apărut în fața fanilor cu noul look

"Doamne ce tare e", "Cât timp stai să îți faci codițele?", "Îmi place rezultatul, o să încerc și eu", sunt câteva dintre comentariile prietenilor virtuali. Antonia s-a întors acasă, după ce a adus pe lume, prin cezariană, al treilea copil al său și al doilea băiat al lui Alex Velea. Artista a fost primită , de iubitul său, cu un buchet imens de flori și se bucură de un tratament special. Antonia e tratată ca o prințesă și beneficiază de ajutor atât din partea mamei sale, cât și din partea familiei lui Alex. Cu alte cuvinte, o întreagă armată de oameni s-a mobilizat pentru a-i fi bine mămicii și noului născut. În plus, partenerul său îi face toate poftele și treburile, și încearcă să stea cât mai mult timp pe acasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
MONDEN
What's Up (Marius Ivancea) la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
09:52
Ce a spus What's Up despre revenirea la Asia Express: „Nu e o glumă”. De ce a refuzat să meargă în emisiunea lui Nea Mărin
Andreea Balan
09:46
Ce refuză Andreea Bălan să le cumpere fiicelor sale: „Este singura din clasă care nu are”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10:07
Taxă nouă pentru camioane din iulie 2027: cât vor plăti șoferii de TIR pentru a circula pe unele drumuri din Franța
10:02
Reacția Ramonei Gabor, după ce i s-a spus să nu uite de unde a plecat. Sora Monicăi Gabor locuiește în Dubai
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate