Sâmbătă aceasta, Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă  vor afla care sunt categoriile de concurenţi pe care le vor coordona. Concurenţii din fiecare categorie vor merge în vizită la casa juratului care le va fi mentor şi vor petrece împreună două zile la finalul cărora vor fi aleşi patru finalişti din fiecare categorie. 
Cei 24 de concurenţi vor primi de la mentorul lor melodia pe care o vor avea de interpretat, vor avea la dispoziţie aproape două zile să o repete şi, în final vor trebui să-şi convingă juratul, cât şi pe invitatul acestuia că merită să ajungă în galele live. In aceasta etapa, fiecare membru din juriu va avea cate un invitat special.  Invitata lui Adrian Sînă va fi Alexandra Ungureanu, artista cu una dintre cele mai puternice voci din industria muzicală românească.
Alături de Adrian Sînă, Alexandra Ungureanu le va oferi sfaturi concurenţilor de la X Factor, dar îi va şi evalua la finalul celor două zile petrecute împreună. În urma selecţiei, vor fi desemnaţi patru finalişti din categoria pe care Adrian Sînă o va avea de coordonat pe care telespectatorii îi vor putea  vedea evoluând live.
Ce categorie de concurenţi va beneficia de îndrumarea lui Adrian Sînă şi a Alexandrei Ungureanu, dar, mai ales, care vor fi cei 12 finalişti pe care îi vor putea urmări în timpul galelor live, telespectatorii pot afla urmărind sămbăta aceasta, de la 20.20, X Factor, la Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.