Alexandru Arșinel, distrus de durere după moartea Stelei Popescu. Actorul a ajuns în urmă cu doar câteva minute acasă la regretata artistă. Vizibil îndurerat, acesta abia a putut scoate câteva cuvinte în fața celor prezenți.”Am primit o MĂCIUCĂ în cap! Nici nu mai știu când am văzut-o ultima oară, nu mă pot gândi”, a spus Alexandru Arșinel în timp ce cobora din mașina personală.
Marea actriță Stela Popescu a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. Artista a fost găsită moartă în holul casei în care locuia în Capitală.
„În jurul orei 15:32 s-a făcut un apel la SMURD un echipaj s-a deplasat acasă la Stela Popescu. Aceasta a fost găsită decedată în curtea casei. decesul survenise de mai multe ore”, a declarat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al SMURD București.
FOTO: Antena 3 - captură video