MENIU CAUTĂ

Alexandru Arșinel, în lacrimi la parastasul Stelei Popescu. „Câte cuvinte nu sunt de spus”

Distribuie

Renumitul actor Alexandru Arșinel a fost cu ochii în lacrimi la cimitirul unde a organizat parastasul de un an pentru cea care a fost marea doamnă a teatrului de revistă românesc - Stela Popescu.

 

Stela Popescu, doamna teatrului de revistă din România, s-a stins din viață în luna noiembrie a anului trecut. Alexandru Arșinel, cel care i-a fost partener de scenă timp de decenii, a fost profund marcat de dispariția acesteia.

Alexandru Arșinel și colegii de-ai acestuia au organizat, joi, parastasul Stelei Popescu, la un an de la moartea acesteia. Prietenul și colegul regretatei artiste a fost cu ochii în lacrimi la cimitirul Cernica.


„O regretăm foarte mult, câte cuvinte nu sunt de spus. Despărțirea de ea a fost extrem de dureroasă, de surprinzătoare. N-a fost o despărțire ușoară, a fost o despărțire grea. Și o resimțim în fiecare zi, și acasă, și aici la mormânt.

Este foarte trist pentru mine, care am jucat o viață întreagă cu ea să nu mai pot spune pe scenă Stela Popescu. Nu pot să mai spun și acum Stela Popescu”, a declarat Alexandru Arșinel pentru postul de televiziune Antena Stars.

Citește și: VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: „Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!”

 

Citește mai multe despre Alexandru Arșinel, cimitir, declaratie și parastas pe Libertatea.

Comentarii