În „camera vocilor țapene” se va afla Alina Ceușan, care le va aduce telespectatorilor reacțiile emoționante ale concurenților care vor urca pe scenă.

3916244908754328739444835633336109734803530nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Această nouă experiență TV vine la pachet cu entuziasm, în primul rând, pentru că vorbim de Vocea României și de elementul de noutate pentru mine – ideea de LIVE. Atunci când am plecat spre Tenerife, pentru Love Island, am primit câteva sfaturi valoroase de la Pavel Bartoș și mă bucur să fac acum parte din echipa Vocea României și să ducem mai departe talentul vocal în România. Vor fi trei săptămâni încărcate de emoție, așa că vă așteptăm în fața ecranelor să o trăiți 100% alături de noi”, a declarat Alina Ceușan.

Alina Ceușan are o siluetă impecabilă

Alina Ceușan, în vârstă de 31 de ani, este una dintre cele mai apreciate influencerițe, este căsătorită și are un băiețel. Vedeta se menține într-o formă de invidiat și a dezvăluit secretul ei. Aceasta preferă o dietă echilibrată, bazată în mare parte pe salate și pește, dar și orez. De asemenea, consumă foarte rar dulciuri sau mezeluri.

Aventurile financiare ale ministrului Daniel David: 50.000 de euro pentru a studia efectul parfumului de trandafir asupra creierului
Recomandări
Aventurile financiare ale ministrului Daniel David: 50.000 de euro pentru a studia efectul parfumului de trandafir asupra creierului

„Merg de 3 ori pe săptămână minim la sală. Și încerc să fac mișcare cât mai multă, nu am o viață deloc statică.

În rest, alerg după Rock și mănânc cât se poate de echilibrat, salată înainte de orice, fără prea multe mezeluri, nu prefer dulciurile.

Cred că doar la festivaluri pot zice că am mâncat dezechilibrat anul acesta. Acasă mâncăm mult asiatic, orez, pește, salate.”, a mărturisit recent Alina Ceușan pentru Unica.ro.

Alina a vorbit fără rețineri despre operațiile estetice, mărturisind în repetate rânduri că a ales să-și facă o rinoplastie, dar și o intervenție de augmentare a sânilor.

„Tocmai acesta este motivul pentru care am decis să vorbesc deschis despre asta. Și primul, de fapt, a fost modul meu de a fi.

Nu îmi place să ascund lucruri, în general. Sunt deschisă și sinceră. Sinceritatea, autenticitatea, acest self-awareness mi s-a dezvoltat în timp.

Dar nu mă pot vedea fără el în online. Oamenii văd dincolo de ecran și de replici pe care vrei tu să le dai, așa că tu vei fi cel mai câștigat așa.”, a mai spus influencerița pentru sursa menționată anterior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

Narcisu 30.11.2023, 15:24

Apoi cu noile dotări la nivel fizic, cred că va face treabă bună, bafta la concurs...??

Avatar comentarii

mariussorin75 30.11.2023, 21:15

Interesant, sa vedem mai departe :)

Avatar comentarii

Andrissima 30.11.2023, 21:25

Foarte bine. Mult succes in continuare!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.