Când Alina Puşcaş şi-a dorit foarte tare ceva, visul i s-a împlinit, după cum ea însăşi mărturiseşte. Şi-a dorit să joace într-un film, şi a avut rol principal în telenovela “Narcisa sălbatică”.
A vrut o anume marcă de maşină şi tocmai pe aceea a primit-o cadou de la fostul soţ. Recent, a visat să-l aibă partener pe Bogdan Boantă şi să câştige “Dansează printre stele”. Ei bine, şi asta i s-a îndeplinit, dar cu accidentări dureroase.
Cicatricea ce i-a rămas după finală îi va aminti atât de momentele frumoase, cât şi de cele dificile pe care le-a trăit.
“M-am ales cu o entorsă la piciorul drept, apoi cu o contractură musculară la spate, cu genunchii rupţi şi vineţi, încât la filmările pentru emisiunea pe care o prezint a trebuit să port o rochie lungă. Iar la finală, la tangoul argentinian, la o priză, lui Bogdan i s-a desfăcut o brăţară şi pur şi simplu mi-a smuls o bucată de carne de pe spate. Voi rămâne cu cicatrice”, a mărturisit Alina pentru Libertatea.
Tristă după ce a câştigat show-ul
Vedeta a triumfat pe ringul de dans şi, alături de partenerul ei, a intrat în posesia premiului de 50.000 de euro. Doar că acasă bruneta s-a întristat.
“Mi-am dat seama că nu am cu cine să împărtăşesc bucuria. Am simţit ca un gol ce trebuie umplut”, a mai spus Alina, care a divorţat de soţul ei, Victor, acum un an.

Împarte banii

Aşa cum a şi promis, Alina va dona o parte din banii câştigaţi Alexiei, o fetiţă de 7 ani, pasionată de dans, în ciuda faptului că poartă aparate auditive la ambele urechi.
“Vreau s-o ajut să-şi continue studiile, dar şi să poată să-şi schimbe aparatul”, a mărturisit Alina, care după ce s-a impus pe ringul de dans s-a ales şi cu porecla “campioana”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.