Experiența din trecut nu pare să o ajute prea mult pe Alina Pușcaș în noul sezon Splash! Vedete la apă. Și asta pentru că, deși este în continuare extrem de curajoasă, nu a reușit să își înfrângă anumite temeri.
„Am participat prima dată la Splash în 2014, am îmbătrânit de atunci. Nu fac sporturi extreme, nu sar cu parașuta, nu fac bungee jumping, nu îmi plac chestiile care țin de înălțimi, pentru că mi se face rău.
În drum spre Bacău mă gândeam… «Oare de la ce platformă o să sar… de la cinci? Maximum de la cinci, e prea sus… De la 3? Nu, că mă fac de râs…» Și m-a luat amețeala numai când m-am gândit de la ce platformă să sar! Partea bună e că există un progres, în sensul în care nu mă mai lovesc atât de rău în apă, așa că încerc să fiu curajoasă”, a declarat Alina.
Cum se va descurca aceasta, dar și ce performanțe vor avea ceilalți concurenți și cine va ajunge direct în finală, cei de acasă pot afla începând de weekendul acesta, sâmbătă și duminică, de la ora 20.00, la Antena 1!
Giani Kiriță, Cătălin Cazacu, Mario Fresh, Otilia Bilionera, Alina Pușcaș, Margherita, Cristi Pulhac, pălărierul Radu Itu, Fachiru din Periș, Dj Harra, Chelsea Gandrabura și Natalia Duminică sunt primii curajoși care au început pregătirea alături de unii dintre cei mai cunoscuți antrenori din România.
Totul pentru ca prestațiile lor să fie de excepție, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă.
Concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele cu înălțimi de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.