„A revenit cu un progres artistic. S-a făcut dreptate”, au fost vorbele lui Andi Moisescu care au încheiat ediția de aseară a celui mai iubit show de divertisment din țară. Doar la Românii au talent, visurile mele se împletesc cu multă muncă și rezultă momente senzaționale care ajung să facă istorie. În această ediție, pași spre un viitor de neuitat a făcut și una dintre cele mai tinere concurente care a obținut golden buzz la Românii au talent, de-a lungul tuturor sezoanelor. 

„Nu pot să mă opresc din dansat. Dansez prin cameră, peste tot, fac dezordine”, a spus aseară Amira, puștoaica de doar șase ani care a cucerit întreaga sală prin mișcările ei.

amiraIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Vreau să fie ceva wow”, a fost promisiunea de care s-a ținut până în ultima clipă. Iar Andi Moisescu nu a putut să uite că și anul trecut, puștoaica s-a descurcat senzațional, dar nu s-a calificat în semifinale. „Foarte puțini oameni au un asemenea dar. E chiar fenomen”, a spus juratul și a apăsat butonul auriu, calificând-o direct în semifinale. 

Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță

Amira are 6 ani si 11 luni , este din Cluj-Napoca și este la gradiniță. Fetița dansează de la vârsta de doi ani, iar părinții dețin o sală de dans. Tatăl micuței concurente de la Românii au talent 2023 a facut dans sportiv de performanță și este instructor de dans. A participat la campionate de dans și a avut rezultate foarte bune.

Amira a crescut practic în sala de dans și a început să copieze ce vedea in jur. Acolo a fost remarcată de către Alla (finalista Romanii au Talent – sezonul 8) care a început să lucreze în particular cu fetița, potrivit protv.ro

Amira Olosutean a mai participat la Românii au talent, dar de data aceasta a luat Golden Buzz de la Andi Moisescu. Un an i-a fost suficient micuței să evolueze, fiind susținută de părinții ei.

Ce concurenți au impresionat jurații de la Românii au talent

Concurenții care au impresionat juriul și au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: Monkey Show, Mihnea Crăciunescu, Irina Breazu & Yannis Tulea, Marius Neagu, Mila Ryzhkova, Grupul tradițional „Rădăcini”, Maia Tărăntiș, Lovebite, Anais, Irene și Carina Ivan, David Dascălu, Mihai Costache și Ana și Matei Arhire. 

Cum a ajuns un politician PSD într-o închisoare din California - Investigație Los Angeles Times împreună cu un reporter Libertatea
Recomandări
Cum a ajuns un politician PSD într-o închisoare din California – Investigație Los Angeles Times împreună cu un reporter Libertatea

Vinerea viitoare, de la 20:30, spectacolul merge mai departe! Noi momente de senzație vor putea fi urmărite de către cei de acasă! Nu ratați #13magic, noul sezon Românii au talent, la PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună