De Livia Lixandru,

Amna a vorbit la Star Matinal, despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru carieră, dar și despre decizia de a divorța.

„Părinţii mei au fost foarte rigizi. Liceul de muzică l-am făcut în paralel cu cel de engleză.

Cu siguranţă, nu aș fi ajuns în punctul ăsta dacă era altfel. Nu trăiesc nici acum o viaţă libertină. N-apuc să mănânc la ore fixe, pentru că muncim foarte mult şi nu mai prioritizăm sănătatea. Muncesc foarte mult”, a declarat Amna,  la Antena Stars, potrivit Spynews.

„Sunt mult mai curajoase femeile care nu au încotro şi rămân. Este foarte simplu sa judeci. Poate femeia aia nu are cu ce să se întreţină, mi se pare o dovadă mult mai mare de curaj.

Eu mi-am permis să fac asta, financiar vorbind. Abia acolo cred că este cazul! Procesul ăsta este de foarte lungă durată, dezvoltarea copilului este foarte importantă.

Este o decizie care se vede pe termen lung dacă a fost o decizie bună sau nu. Nu pot să dau sfaturi de pe margine, pentru că situaţia fiecăreia este diferită”, a mai spus Amna, potrivit sursei citate.

Citeşte şi:

Cine sunt persoanele care au murit odată cu Kobe Bryant și fiica lui Gianna în accidentul de elicopter

Adriana Nedelea LA FIX | EXCLUSIV: concluzii îngrijorătoare despre cum se raportează copiii români la abuzurile sexuale

Clanurile nu au limită! Un interlop din Cernica, membru al clanului Chira, i-a tăiat piciorul unui rival, ca răzbunare, după ce acesta i-a rupt piciorul!

Cum au fost surprinși Ciprian Marica și iubita, după ce a fost făcută publică aventura fotbalistului: „O meritam cu toții”
GSP.RO

Cum au fost surprinși Ciprian Marica și iubita, după ce a fost făcută publică aventura fotbalistului: „O meritam cu toții”

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente
HOROSCOP

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente