Cântăreaţa britanică Amy Winehouse s-a săturat de singurătate şi şi-a anunţat prietenii că vrea să-şi întemeieze o familie alături de fostul său soţ Blake Fielder-Civil.
“Vrea să se întâlnească cu Blake după ce acesta iese de la reabilitare. Cel mai grav e că are sentimente materne şi că îşi doreşte un copil. Tatăl cântăreţei este extrem de furios din cauza zvonurilor posibilei împăcări dintre cei doi ”, a declarat o sursă pentru The Sun.
Blake este foarte încântat de idee şi chiar şi-a propus ca atunci când se externează să o ceară din nou de soţie pe Amy.
“Când ies vreau să o scot la cină şi să o cer din nou de nevastă. Sper ca în cinci minute după ce fac acest lucru să începem să ne facem planurile pentru nuntă”, a declarat Blacke pentru The Sun.