Amy a declarat în numeroase rânduri că intenţionează să se alăture controversatei biserici scientologice, din care mai fac parte Tom Cruise, Katie Holmes sau John Travolta. Potrivit cântăreţei, ar fi mediul potrivit 0-96397-amy2.jpgpentru a scăpa de problemele sale, care nu de puţine ori au ţinut prima pagină a tabloidelor, precum dependenţa de alcool şi droguri, tendinţa de automutilare, anorexia şi bulimia. Apropiaţi ai acesteia şuşotesc cum că artista a făcut deja primele demersuri şi a intervenit pe lângă membri marcanţi ai instituţiei din Los Angeles, care au fost încântaţi să o primească în rândurile lor. „I-au spus că ei doresc să o ajute să învingă drogurile şi că pot să-i facă un program special, astfel încât ea să nu fie nevoită să se interneze într-o clinică de dezintoxicare”, au declarat surse din anturajul britanicei.

Cultul scientologic a fost fondat în Statele Unite, în 1954, şi are milioane de adepţi, în special „recrutaţi” din sfera înaltelor cercuri sociale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.