Anamaria Prodan merge luni cu copiii la tribunal ca să-l întâlnească pe Laurențiu Reghecampf: „Au venit special în țară toți”

Comentează

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf se întâlnesc luni, 4 aprilie, la tribunal. Impresara a anunțat că va veni împreună cu toată familia la procesul de divorț.

Cei doi ar fi trebuit să se vadă la tribunal în luna februarie, însă procesul a fost amânat, pentru că avocații Anamariei Prodan au fost testați pozitiv cu COVID-19. Luni, 4 aprilie, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf vor avea al doilea termen al divorțului. Impresara nu va merge singură la tribunal, ci va fi însoțită de copiii ei.

„Păi e obligat să se prezinte, toți suntem obligați să ne prezentăm, iar noi ne prezentăm cu toată familia, cu copii cu tot pentru că vrem să-i vedem reacția și vrem să vedem în fața presei și în fața țării ce o să răspundă când copiii o să-l ia la întrebări, măcar pe holul tribunalului să răspundă cum și-a permis să facă așa ceva”, a spus Anamaria Prodan, relatează Spynews.

De asemenea, vedeta spune că Laurențiu i-a luat toate mașinile și că a devenit gelos și pe bărbatul cu care Anamaria Prodan ar vrea să aibă o relație. „El spune că a plecat de acasă fără nimic, cu o punguliță în mână. (...) A luat toate mașinile familiei, cu acte și chei, și a lăsat o singură mașină pe care până acum a plătit rata la ea. Acum, ne-a anunțat pe mail că nu o mai plătește, să o plătească șeicii mei. E și gelos, sărăcuțul. Le va simți în scurt timp când copiii lui vor da ochii cu el la divorț, pentru că au venit special în țară toți să dea cu ochii de el pentru că, de doi ani aproape, se ascunde în gaură de șarpe”, a mai spus impresara la Antena Stars.

Anamaria Prodan a declarat că ea și-ar fi dorit să divorțeze la notar, însă Laurențiu Reghecampf ar fi refuzat. Fiica regretatei Ionela Prodan este mai hotărâtă să ia tot ce îi aparține de la antrenorul de la Universitatea Craiova.

„Eu îmi doresc să se termine ieri, acum o lună îmi doresc, mă rog de el să meargă la notar, să semneze și să dispară, dar se încăpățânează pentru că el știe ce știe. La notar când te duci trebuie să semnezi divorțul și să te înțelegi cu partajul, iar la partaj avem o mare problemă, că la partaj nu mai avem nimic. Și dacă dormeam o viață, dacă nu mă ridicam din pat 17 ani, eu trebuie să am jumătate, e foarte simplu”, a mai spus Anamaria Prodan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
MONDEN
Roxana Hulpe
11:40
Roxana Hulpe, mărturisiri despre soțul Andreei Esca. Ce a spus știrista Pro TV după ce l-a întâlnit la Art Safari
Mirela Retegan alături de Gasca Zurli, pe Calea Victoriei
11:11
Mirela Retegan, spectacol pe Calea Victoriei. Cum a apărut concurenta de la „Asia Express” 2026, alături de Gașca Zurli
POLITIC
Claudiu Manda, Sorin Grindeanu și Marian Neacșu sunt îmbrăcați la fel cu costume și cravată în timp ce dau o declarație la Palatul Cotroceni.
11:01
Mesajul cu care merge PSD la consultările de la Cotroceni: „Un guvern condus de Sorin Grindeanu”
Un colaj cu două fotografii, una cu Nicușor Dan și una cu Cristian Tudor Popescu
10:45
Nicușor Dan reacționează după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări lui Cristian Tudor Popescu
Ultimele știri
12:11
Cine e actrița din România care joacă în filmul internațional „The Train”: „A fost fascinant”
12:10
Elena Udrea, mărturisiri despre ziua în care a fost arestată în Costa Rica, în urmă cu 8 ani: „Luată de lângă un copil de 13 zile, o fetiță născută prematur”
12:09
Familia lui Gabriel Torje, dată afară din patru locuințe. Detalii neștiute din viața concurentului „Asia Express” 2026
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Vedere din dronă asupra celebrei cetăți Golubac din Serbia, situată pe malurile Dunării
09:48
O casă aflată lângă Dunăre se vinde cu 10.000 de euro. Este aproape de o cetate recent reabilitată
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale