Stând pe marginea piscinei, îm-brăcată într-un caftan Roberto Cavalli, cu greu reuşea să ţină ochii deschişi în faţa obiectivului. Erau 28 de grade la umbră, aşa cum spune o veche melodie franţuzească, era ora 12, iar Andra se afla abia la primul cadru. Anii de formare ca artist au învăţat-o să rabde micile neplăceri ale meseriei, aşa că între cadre, în timp ce noi ceilalţi ne topeam pe scaune, dansa un pic de salsa, aşa, de încurajare. Am calculat că pentru a avea energia ei, eu ar trebui să fac zilnic supradoză de magneziu. Ajun-sese la şedinţa foto, şi aşa matinală, cu o oră înainte de programul stabilit, purtând o rochie scurtă de vară şi o pereche de pantofi stiletto snake print. Şi un zâmbet generos, la care am impresia că nu renunţă niciodată. Bineîn-ţeles, mai are şi zile proaste, aşa cum mi-a povestit apoi.

Avem în redacţie o regulă: să nu sunam foarte devreme artiştii, căci  nu sunt foarte matinali. La tine nu-i valabil, văd. Eşti aşa de când te ştii sau de când îl ai pe David?
Am fost matinală dintotdeauna, vrând-nevrând. Cred că te-ai înfiora dacă ţi-aş spune ce eforturi făceam în adolescenţă, când uneori mă întorceam extrem de târziu de la concerte, iar a doua zi aveam şcoală. Cu toate astea, n-am lipsit niciodată de la cursuri, am vrut să-mi demonstrez şi mie, şi profesorilor, şi colegilor că pot realiza mai multe lucruri deodată şi, spre mândria mea, am reuşit. Apoi, a fi matinală a devenit a doua natură. Da, sunt şi mai matinală de când îl am pe David, dar asta nu a fost o schimbare bruscă. Ştiu că artiştii trăiesc de multe ori boem sau dezordonat, dar eu sunt o excepţie. Nu judec pe nimeni, Doamne fereşte, numai că eu aşa sunt şi mi se potriveşte acest stil de viaţă. Sunt punctuală şi apreciez punctualitatea celorlalţi, iar disciplina m-a ajutat mult în carieră.

 

VEZI continuarea pe viva.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.