Andreea Bălan, săruturi pătimașe cu Jador, în miezul nopții. Credeau că nu îi vede nimeni, dar imaginile au ajuns în presă

 3 comentarii

Andreea Bălan s-a întâlnit în miezul nopții cu Jador și au fost filmați de către paparazzii CANCAN în timp ce se sărutau. Deși credeau că nu îi vede nimeni, imaginile cu ei au ajuns în presă.

Andreea Bălan a fost filmată în timp ce se întâlnea cu Jador, artistul cu care a lansat recent o melodie. Spre surprinderea tuturor, cei doi sunt extrem de apropiați și s-au sărutat pătimaș de mai multe ori.

În urmă cu câteva seri, cântăreața și-a făcut apariția în zona Floreasca din Capitală, la volanul mașinii pe care o conduce. Nimic neobișnuit până aici. Câteva clipe mai târziu, la mașina Andreei Bălan și-a făcut apariția Jador, care era într-o stare de euforie vizibilă.

Artista venise să îl ia pe celebrul manelist de la o petrecere. Când s-au văzut, cei doi s-au îmbrățișat, dar s-au și sărutat de mai multe ori, potrivit imaginilor publicate de CANCAN.

„Doamne ajută să nu mă îndrăgostesc”

În timp ce Andreea Bălan era îngrijorată să nu îi vadă cineva, Jador era agitat și s-a dat jos din mașină, apoi a deschis usa din spate, însă s-a urcat din nou în față, lângă artistă.

„Poate sunt prăjit… Doamne ajută să nu mă îndrăgostesc”, a spus cântărețul, în timp ce fosta concurentă de la „America Express - Drumul Aurului” îl grăbea să se urce în mașină: „Intră în mașină că ne vede lumea”.

Potrivit imaginilor apărute în presă, Andreea Bălan a fost foarte încântată de întâlnirea cu Jador și s-au sărutat la fiecare semafor. Cei doi au plecat împreună, iar acum rămâne de văzut dacă între ei există o idilă.

Andreea Bălan și Jador s-au mai întâlnit și în urmă cu câteva săptămâni la schi, în Austria, însă atunci nu au avut gesturi tandre. Cântăreața a avut recent o colaborare cu artistul, iar pentru videoclipul piesei au filmat și scene în care sunt foarte apropiați.

La scurt timp după ce imaginile au apărut în presă, Andreea Bălan a postat un video pe Instagram, cu un mesaj puternic. „Egoul reprezintă cea mai periculoasă parte a noastră. Egoul este inamicul. Trebuie să ai un pic, pentru a putea merge în continuare. Dar dacă îl laşi să îţi scape de sub control, atunci vei avea o putere nebună. Lucrul acesta poate fi văzut în ziare, în fiecare zi. Corupția corporațiilor, lăcomia, puterea, credința că ei sunt zei”, este mesajul distribuit de cântăreață pe Instastory.

Andreea Bălan a petrecut în club cu Cătălin Cazacu

Recent, cântăreața a fost filmată tot de paparazzii CANCAN în timp ce se distra într-un club din Capitală alături de Cătălin Cazacu, fostul iubit al Ramonei Olaru. În imagini se observă cum campionul la motociclism o soarbe din priviri pe artistă, dar și că a avut grijă ca aceasta să ajungă în siguranță la mașină. În club, Cazacu a sărutat-o pe frunte pe Andreea.

După despărțirea de George Burcea, tatăl fetițelor sale, vedeta, care face parte din juriul de la „Te cunosc de undeva!”, a încercat să își refacă viața alături de Tiberiu Argint. Povestea de dragoste cu fratele Soniei Argint nu a durat prea mult, astfel că au luat-o pe drumuri diferite.

În ultima perioadă, Andreea Bălan nu a mai vrut să dea detalii despre viața sa amoroasă și a evitat să fie extrem de discretă cu bărbații care apar în viața ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Firmy193 06.04.2023, 17:48

    Scârbos dar e loc și în Libertatea de asta; de ce nu?

  • Avatar comentarii

    Cristina1 07.04.2023, 02:05

    Pot doar sa sper ca nu e adevarat…singuratatea nu trebuie sa coboare standardele. Daca iti stii valoarea.

  • Avatar comentarii

    pikpik 07.04.2023, 16:09

    Credeam cå citesc in "Cancan"...

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește