Andrei Gheorghe a murit la vârsta de 56 de ani. Fostul realizator a fost găsit mort în locuința sa din Voluntari. Din primele cercetări se pare că jurnalistul a suferit un stop cardio-respirator, cu aproximativ 12 ore înainte să fie găsit, în baia casei sale.

Andreea Berecleanu, în stare de șoc după moartea lui Andrei Gheorghe. “Întâmplarea a făcut să…”

Andreea Berecleanu este o altă vedetă de la noi care a lucrat împreună cu Andrei Gheorghe. Aceasta mărturisește că deși părea un om dur, acesta era destul de sensibil.

„Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare tare rău. Am fost colegi timp de nouă ani şi am ținut legătura sau ne întâlneam întâmplător. Întâmplarea a făcut să locuim o perioadă de timp în aceeași zonă și ne întâlneam cu copiii și povesteam și râdeam și ne aduceam aminte. Era un om extrem de amuzant, cu un simț al umorului rafinat, fiind un intelectual veritabil cum rar mai întâlnești în ziua de astăzi. Îmi făcea mare plăcere să vorbesc cu el și să glumim. Aveam glumele noastre, cinice, cu umor negru. Mie îmi plăcea umorul lui negru. Era un om foarte sensibil, deși părea dur. A fost cel mai bun om de radio. Sunt foarte puțini oameni de radio, pe care să mi-i amintesc. Făcea cu pasiune totul”, a declarat Andreea Berecleanu.

Citește și

Cauza morții lui Andrei Gheorghe. Jurnalistul a suferit un stop cardio-respirator

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro

“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO

Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI