Telespectatorii Kanal D sunt martori la emoțiile, întâmplările și evenimentele pe care Andreea Mantea le trăiește zi de zi, transpuse în imagini fabuloase în reality-ul “Trăiri alături de Andreea Mantea”, difuzat în fiecare luni, de la ora 23:00.

Andreea Mantea, declarații emoționante despre mama ei. „A fost dificil pentru ea, la început, în față camerelor de luat vederi”

Andreea Mantea a oferit o imagine completă a mamei sale, caracterizând-o în cel mai impresionant mod, mărturisind că această i-a fost alături la tot pasul, în toate clipele dificile pe care le-a traversat de-a lungul timpului și toate bucuriile care i-au adus împlinire.

„A fost dificil pentru ea, la început, în față camerelor de luat vederi. În copilărie și adolescență, mama a fost mâna de fier, a folosit și coadă de matură, și papucul, atunci când o supărăm.

 Dar a fost și blândă, și caldă. A știut exact ce să ne învețe și cum să îndrume. La fel că mine, și ea este extrem de sensibilă, dar și foarte puternică, în același timp; știe să se impună atunci când este cazul.

Mă susține, este alături de mine, a suferit alături de mine, mă încurajează atunci când am nevoie. Este o mama model”, a spus Andreea Mantea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.