Andreea Marin este cunoscută nu doar pentru cariera sa, ci și pentru implicarea în numeroase campanii sociale. Într-unul din aceste demersuri, în urmă cu mai mulți ani, vedeta s-a implicat în procesul de adopție la distanță a doi copii, o fată din Africa și un băiat din China.

„Acea perioadă a adopției la distanță a trecut, cei doi copii sunt mari acum și au ieșit din programul de protecție a părinților la distanță, cum se spune”, ne-a explicat fosta prezentatoare  „Surprize, surprize”.

Întrebată de Libertatea ce se întâmplă acum cu băiatul din China, în contextul în care Coronavirus face victime pe bandă rulantă în țara lui, Andreea Marin a venit cu unele precizări.

A adoptat la distanță doi copii, dar nu se mai ocupă de ei! Andreea Marin s-a interesat dacă băiatul din China se află în zona cu focar coronavirus, dar acesta este în afara oricărui pericol

„Ce pot să spun este că se află în altă zonă, nu în zonele cu focar. Altfel, nici nu contează că ai avut tu direct sau nu o legătură cu acești oameni, fiecare suflet care suferă e ceva ce ar trebui să ne doară pe toți. Și ar trebui să ne mobilizăm, să ne informăm corect, deoarece am văzut că s-a declanșat o întreagă isterie pe acest subiect. Oamenii sunt înfricoșați, de fapt, tocmai de ceea ce nu știu. Deci ar trebui să fim informați corect, să luăm măsurile de siguranță, ce ne sunt necesare tuturor, nu doar celor de acolo, și să rămânem cu picioarele pe pământ. A intra într-o teamă generalizată nu folosește nimănui, din păcate”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Marin.

Andreea Marin (5)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Video: Bogdan Sorocan

Citeşte şi:

Bărbații, de două ori mai emotivi la locul de muncă decât femeile. Concluziile complete ale cercetătorilor britanici

Miza de 1,3 miliarde de euro! PSD acuză PNL că-i lovește pe pacienți, dar primul care a deschis calea privatizării banilor publici din Sănătate a fost guvernul Dăncilă

Anett Kontaveit, declarații despre meciul pe care îl va disputa contra Simonei Halep. „Nu sunt tensionată, îmi pot face jocul agresiv”

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021