Atmosfera a fost una rafinată, plină de strălucire, dar și de bun gust, așa cum reiese și din mesajul transmis de fosta mare campioană. Pentru această ocazie specială, Andreea Răducan a ales o ținută sofisticată, în ton cu spiritul evenimentului.

Andreea Răducan, elegantă la eveniment

Ea a purtat un salopetă neagră elegantă, cu decolteu amplu în formă de V, care i-a evidențiat silueta și i-a oferit un aer feminin și rafinat. Talia a fost marcată discret de o curea subțire cu o aplicație strălucitoare, adăugând un plus de finețe ținutei. Look-ul a fost completat de bijuterii delicate, cercei discreți și un machiaj natural, care i-a pus în valoare trăsăturile fără a încărca apariția.

Andreea a ales să-și lase părul liber, ușor ondulat, pentru un aer elegant și relaxat în același timp. Alături de aceasta, Adelina Pestrițu a atras și ea privirile cu o apariție impecabilă, optând pentru un costum negru clasic, pe care l-a combinat cu o cămașă albă cu detalii spectaculoase. Ținuta sa a fost completată de accesorii prețioase, pantofi stiletto și un clutch elegant, confirmând încă o dată gustul său desăvârșit pentru modă.

După eveniment, Andreea Răducan a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință pe rețelele de socializare, subliniind eleganța serii și bucuria revederii: „Simplitatea este nota supremă a eleganței” – Leonardo da Vinci. Ne-am reunit la cina de Crăciun Chopard într-o atmosferă foarte plăcută”.

andreea raducan 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Evenimentul a reunit personalități din diverse domenii, într-un cadru select, iar aparițiile Andreei Răducan și ale Adelinei Pestrițu au fost, fără îndoială, printre cele mai apreciate ale serii.

adelina pestritu 20Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Pasiunea Andreei Răducan pentru sport

Andreea Răducan, în vârstă de 42 de ani, a fost una dintre cele mai apreciate gimnaste din România. A început gimnastica la vârsta de 4 ani și jumătate, în orașul natal, Bârlad. În 1996, după ce a câștigat peste 20 de medalii în competiții locale și regionale, a fost invitată să se antreneze cu echipa națională de junioare, în Onești.

Doi ani mai târziu a fost selecționată pentru lotul național, și s-a mutat la Deva. În cadrul unui interviu pentru VIVA!, aceasta a dezvăluit cine i-a îndrumat pașii spre acest sport.

„Tatăl meu a fost foarte pasionat de sport și, mai mult, a considerat educația prin sport una necesară și potrivită pentru copii. Așa că și eu, și fratele meu, Sorin, am practicat sport încă din copilărie, și bine am făcut! Imediat după ce împlinisem vârsta de 4 ani, în toamna anului 1987, am mers de mână cu tata către sala de gimnastică din orașul Bârlad. Era o sală mare, cu aparate de gimnastică despre care nu știam nimic, și multe fetițe care săreau peste tot.

Mie mi-au atras atenția bârna și, mai apoi, o groapă cu bureți despre care am aflat ulterior că e locul în care avem voie să ne jucăm după antrenamente. Scopul ei fiind, de fapt, de a ne ajuta să învățăm elemente mai dificile care necesită mai multe etape de învățare și care nu se pot executa direct pe sol”, a declarat Andreea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.