Andrei Duban a cucerit publicul prin simțul special al umorului pe care îl are, dar și prin nenumăratele spectacole de teatru pe care le-a avut de-a lungul carierei sale. „M-am consultat îndelung cu Grațiela și am  hotărât că putem avea parte de multe lucruri pozitive în această experiență. Cea mai mare influență cred că a avut-o faptul că vom fi împreună. Dacă aș fi fost singur, ar fi fost altceva. Faptul că suntem împreună și că vom fi o echipă a avut cea mai mare influență în a accepta provocarea de la Ferma Vedetelor!”, a declarat Andrei.

Frumoasa Grațiela Duban își împarte viața între actorie și creșterea fiului lor, Armin, iar dragostea pentru el a făcut ca decizia de a participa la Ferma vedetelor să fie foarte  bine cântărită. „Mă bucur mult că sunt alături de Andrei în această experiență și că o putem trăi împreună. El mă cunoaște foarte bine și am încredere că ne vom susține și ne vom suda și mai bine! Cred că cel mai greu îmi va fi seara când obișnuiesc să culc copilul și nu va fi acolo ca să îl pup de „Noapte bună”!”, a mărturisit Grațiela.

În curând, Monica Bârlădeanu și Nea Rață vor deschide porțile fermei pentru noi experiențe de neuitat și vor declarat deschisă competiția pentru titlul de Fermierul anului și marele premiu de 50.000 de euro.

Citește și

VIDEO/ Liviu Dragnea, declarații după ședința CEx a PSD. „Se pare că am o mână foarte proastă la premieri. Mâine stăm până iese fumul alb la coș”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.