Anna Lesko a fost împușcată în picior, în urmă cu doar câteva luni. Dacă până acum artista a evitat să vorbească despre acest subiect, acum vedeta recunoaște că s-a speriat mai mult decât a lăsat să se vadă.Anna Lesko a fost împușcată pe scenă în timpul unui concert. Invitata Oanei Turcu în cea mai nouă ediţie a emisiunii „Refresh by Oana Turcu”, Anna Lesko va vorbi deschis despre familia ei, dar şi despre momentul cumplit pe care l-a trăit pe scenă, atunci când a fost împuşcată în timpul unui concert.
„Am simţit o durere foarte puternică în picior, a fost oribil, sper să nu se întâmple niciodată nimănui!”, a povestit artista, care a completat că a fost educată de mama ei astfel încât să ducă orice greutate cu zâmbetul pe buze. Cântăreața a vorbit şi despre momentul copleşitor de după naştere: „Nu s-a potrivit deloc socoteala, m-am trezit cu Adam în braţe şi nu-mi dădeam seama ce să fac!”, dar şi despre decizia de a ascunde sarcina atât de mult: „vreme de şapte luni, absolut nimeni nu a ştiut, nici măcar părinţii noştri”, declară Anna.