Cronică de film | „Ape ucigașe”, un film-catastrofă scurt și la obiect, livrează tot ce promite
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dacă că te-ai săturat de continuări, reeditări și reinterpretări ale unor filme celebre, adică 90% din ce oferă Hollywood momentan, de data asta îți propun ceva original. Nu senzațional, dar măcar original – o gură de aer proaspăt într-o industrie care nu vrea să-și asume riscuri.
Cuprins:
„Ape ucigașe” (Crawl) e noul film al lui Alexandre Aja, francez renumit pentru faptul că regizează horror-uri destul de OK. „Dealuri însângerate” (2006) și „Oglinzi malefice” (2008) sunt printre operele lui mai cunoscute.
Noua lui poveste nu-i horror pur-sânge, ci mai degrabă un cocktail de suspans și acțiune, cu o umbreluță comică așezată strâmb în pahar.
Înotătoarea de performanță Haley (Kaya Scodelario) află că statul Florida va primi vizita unui uragan de categoria 5, adică cel mai brutal posibil. Îngrijorată că taică-său nu răspunde la telefon și că Mama-Natură l-ar putea lua pe nepregătite, fata pornește în căutarea lui.
Îl găsește leșinat în beciul casei sale din Florida, dar nu singur. Dave (Barry Pepper) și-a pierdut cunoștința după ce a fost atacat de un aligator, iar monstrul încă se târăște prin umbrele pivniței.
Haley se vede încolțită, incapabilă să-și care părintele până la mașină pentru a fugi din calea furtunii. Trebuie să acționeze rapid, atlfel beciul va deveni acvariu din cauza inundațiilor care anunță venirea ciclonului. S-ar putea ca toate lecțiile alea de înot să-i fie de folos acum.
Îți descrețește fruntea
Cu o premisă simplă, un cadru de desfășurare restrâns și un fir narativ ușor de urmărit, „Ape ucigașe” poate fi vizionat cu zero efort intelectual. O spun în sensul bun, pentru că-ți permite să te relaxezi în timp ce scormonești prin cutia de popcorn, fără teama că ai putea rata ceva important dacă-ți întorci capul. Poți chiar să ațipești câteva minute, că personajele vor fi cam în aceeași situație când te trezești.
A nu se-nțelege că filmul stagnează. Nu, Haley și tatăl ei nu rămân permanent blocați în subsol, rugându-se ca aligatorii să-i ocolească. Improvizează un plan, scapă din beci și urcă la parter. Acolo dau peste alți înotători însetați de sânge. Repede, alt plan, fug pe ușă și ajung în stradă. Afară, aceeași amenințare, dar cu un nou obiectiv și alte provocări.
Teoretic, acțiunea e ciclică. Practic, fiecare episod se diferențiază de cel anterior suficient încât să nu devină repetitiv. Cu fiecare pas înainte, protagoniștii cad din lac în puț, apoi într-un puț mai adânc, apoi în ocean (metaforic). De la o confruntare la alta, numărul aligatorilor crește cot la cot cu nivelul apei, iar șansele de reușită ale eroilor scad treptat.
Râdem CU regizorul sau râdem DE el?
Lucrurile devine caraghioase uneori și îți vine instinctiv să chicotești. Cum să nu râzi când eroii ajung în sfârșit într-o barcă, iar furtuna îi aruncă înapoi în casa de unde au pornit? Sau când Haley reușește să încuie o reptilă imensă în cabina de duș?
Râzi, deși nu sunt convins că regizorul chiar încearcă să fie amuzant. Pare că vrea să ne destindă un pic, dar nu într-atât încât să-i catalogăm munca drept comedie. Ar fi fost simpatic să ducă umorul până la capăt, să ne ofere cadre total ridicole.
Spre exemplu, Haley ar fi putut avea experiență în surfing, nu în înot. Așa, putea la un moment dat să călărească un aligator exact ca pe o placă de surf. Da, ar fi intrat în teritoriul filmelor turnate intenționat prost, dar măcar oferea doze întregi de divertisment, nu doar mostre.
Originalitatea, o specie pe cale de dispariție
Cel mai mare merit al lui „Crawl” e că nu reciclează o operă existentă. Nu e bazat pe nicio carte, nu e un „remake” al vreunui vechi film obscur, ci izvorăște din creierii a doi scenariști care voiau ceva revigorant.
Sigur, urmează un șablon previzibil cu aceeași prudență cu care un elev de clasa I urmărește cu degetul un text atunci când citește. Totuși, e un efort apreciabil. Nefiind bazat pe vreun brand puternic care atrage automat bani, e un risc pentru producători. Bravo lor că și l-au asumat!
Puteau să refacă pentru a patra oară „Cartea Junglei”. Puteau propune „Familia Bundy” ca desen animat. Dar ei au ales să scrie despre crocodili și inundație în casa unor americani oarecare.
Apreciez și faptul că thrillerul lui Alexandre Aja nu te ține-n sală nicio secundă mai mult decât e cazul. Structura poveștii bine pusă la punct asigură o durată ideală: 90 de minute. Când ai de-a face cu atât de puține personaje și un singur conflict, nu-i cazul să te lungești mai mult.
Colții ăia se-nfig, nu glumă
Trebuie să te avertizez că există destule scene în care vei vrea să-ți acoperi ochii. Când Haley și taică-său se iau la trântă cu aligatorii, e normal să fie mușcați un pic. Dar abia apoi vine partea grețoasă.
Personajele își studiază rănile adânci sau își împing înapoi în carne oasele fracturate, cu trosnete pe fundal. Trebuie să strângi din dinți și să privești printre gene ca să depășești clipele astea.
De-o simplitate satisfăcătoare
„Ape ucigașe” e un film simplu, scurt și la obiect, care livrează exact ceea ce promite. Dacă vrei să vezi un duo tată-fiică luptându-se cu fiare înfometate în timp ce furtuna amenință să-i înece, fix asta primești. Nici mai mult, nici mai puțin.
Scenariștii au avut o viziune clară, lipsită de pretenții, și au implementat-o fără să se complice. Rezultatul e o oră și jumătate de alergătură captivantă pe care o parcurgi doar cu ochii, în timp ce creierul moțăie ușurat. Părăsești sala odihnit și satisfăcut.
„Crawl” / „Ape ucigașe” rulează în cinematografele din România începând de pe 26 iulie.
Nota: 7/10.
