Ashley Judd a anunţat că s-a apucat să-şi scrie memoriile, în care va povesti momentele nefericite prin care a trecut în copilărie.
Eroina din Double Jeopardy a suferit de depresie în perioada copilăriei, deoarece mama sa, Naomi, era mereu departe de casă, din cauza carierei de muzician care o făcea să călătorească în jurul lumii. Ca adult, Judd şi-a petrecut o mare parte a timpului concentrându-se pe activităţi de caritate şi fiind ambasador global pentru programul Population Services International's YouthAIDS.
Acum, ea se pregăteşte să explice în scris felul în care copilăria a inspirat-o să-i ajute pe copiii abandonaţi şi pe femeile din ţările sărace.