Un judecător al Tribunalului superior din San Francisco a decis ca moțiunea depusă în luna decembrie de Susan Schneider Williams, văduva actorului care s-a sinucis în luna august a anului trecut, să fie examinată în 1 iunie, și nu luni, cum era prevăzut inițial.
Susan Schneider Williams, văduva actorului Robin Williams, a deschis un proces în instanţă împotriva celor trei copii ai actorului în legătură cu moştenirea prevăzută de testamentul artistului.

Văduva celebrului comedian i-a dat în judecată pe Zachary Pym, în vârstă de 31 de ani, Zelda Rae, în vârstă de 25 de ani, şi pe Cody Alan, în vârstă de 23 de ani, plângându-se instanţei de dispariţia din casa pe care o împărţea cu actorul a unor obiecte despre care femeia menționează că i s-ar cuveni.
 
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
ȘOC TOTAL! Mihai Gâdea, derapaj halucinant la Antena 3: ‘Ciuma roșie l-a scăpat’
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Mihai Gâdea, derapaj halucinant la Antena 3: ‘Ciuma roșie l-a scăpat’
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Observatornews.ro
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Horoscop 23 aprilie 2021. Gemenii simt nevoia să oprească furtuna propriilor gânduri și propriei minți
HOROSCOP

Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Știrileprotv.ro
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Telekomsport
Gimnasta a şocat ţara. Şi-a omorât nou-născutul după ce l-a aruncat la gunoi. Explicaţia e inumană: primele informaţii
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE