Maximus, fiul cel mare al Adrianei Bahmuţeanu, resimte cel mai puternic perioada grea din viaţa părinţilor, aşa că vedeta de televiziune a apelat la ajutorul unui psiholog care să-l consilieze. “Maxi merge de două ori pe săptămână la consiliere psihologică. El nu a avut o relaţie foarte apropiată cu tatăl nici înainte, iar de câteva luni nu are deloc. Doamna psiholog mi-a spus că nu a suferit dezechilibre. Nu ştiu însă cum va reacţiona când îl va vedea pe Prigoană. Mai ales că săptămâna trecută am fost cu Maxi la Prigoană şi acesta nu a vrut să-l primească. Micuţul a fost foarte supărat. Nu-mi dau seama cum a perceput el faptul că tatăl lui nu vrea să-l vadă”, ne-a dezvăluit Bahmu. Vedeta mai are un motiv de mâhnire: la petrecerea de joi seară a zilei onomastice a celor doi fii ai săi, Mihai Maximus şi Eduard Gabriel (2 ani), de Sfinţii Mihail şi Gavriil, Silviu Prigoană nu şi-a călcat pe suflet nici pentru a veni, nici pentru a le da un telefon ca să le spună copiilor “La mulţi ani!”. “Din păcate, Silviu refuză în continuare să vină să-şi vadă copiii. Nu a mai dat nici un semn de viaţă de câteva luni, nici măcar un telefon ca să vadă ce-i fac micuţii. Ei au nevoie de tatăl lor şi acestora le este dor de el. Oricâte jucării le-aş cumpăra, nu pot înlocui un tată. Dar dacă Silviu aşa consideră că e potrivit să se comporte, este treaba lui”, a declarat Adriana, care le-a luat celor doi copii un tort de ciocolată.