Bote şi Valeria au pozat ca un adevărat cuplu în faţa zecilor de fotografi acreditaţi la festival şi au participat la petrecerile cu circuit închis organizate în această perioadă la Cannes. Una dintre acestea a fost organizată de o celebră firmă de bijuterii.
De asemenea, Bote s-a aflat printre vedetele invitate la petrecerea organizată pe luxosul iaht Octopus, ce aparţine lui Paul Allen, co-fondatorul Microsoft. La aceeaşi petrecere s-au mai aflat Jude Law, Mel Gibson, Jodie Foster, Jane Fonda, Sean Penn, dar şi mulţi alţi actori.
Până duminică, Bote va avea regim de VIP, asigurat de unul dintre sponsorii festivalului, ceea ce presupune cazarea într-un hotel de lux, elicopter la dispoziţie 24 de ore din 24 cu ajutorul căruia se va putea deplasa între Monte Carlo, Nisa, Saint Tropez şi Cannes, dar şi invitaţii la petreceri cu circuit închis.
Vineri seară, Bote se va afla din nou pe covorul roşu, de această dată alături de Irina Florea, brand manager al unei companii importante. În zilele următoare, designerul roman va avea propriul show de modă la hotelul Ritz Carlton, unde va prezenta în faţa unui public select, cea mai nouă colecţie a sa, Black Gold.
“Sunt încântat să fiu invitat pentru a doua oară, de Chivas Regal la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în adevărate condiţii de VIP. Sunt onorat să calc pe red carpet alături de cei mai celebri actori ai lumii şi să fiu parte a evenimentelor întotdeauna minuţios organizate de Chivas Regal. Am certitudinea că mă voi întoarce cu amintiri frumoase şi cu o experienţă unică”, a declarat Cătălin Botezatu.
Designerul urmează să revină în ţară duminică seară, după o săptămână petrecută la Cannes alături de vedete internaţionale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI