Recomandare de film | „Boyz n the Hood”, drama care-ți arată cum e să copilărești printre gloanțe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În 1991, la numai 23 de ani, John Singleton lansa în cinematografe „Boyz n the Hood” („Băieții de cartier”), o dramă pe care o scrisese doar pentru a fi admis la Facultatea de Film. Un an mai târziu, a primit nominalizări la Oscar pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun scenariu.
Indiferent că vorbim despre Eazy-E, 2Pac sau 50 Cent, rapperii afro-americani au pictat mereu un peisaj exotic al ghetoului. Din versurile lor am înțeles cât de relevantă continuă să fie legea junglei în acest mediu dur din care nu oricine se poate înălța. Poate că-i admirăm pentru tăria de care au dat dovadă, dar le înțelegem cu adevărat background-ul?
Jocuri precum „GTA: San Andreas” au popularizat și mai mult această lume, portretizând delincvenții afro-americani ca pe niște anti-eroi de legendă. Gangsterii cu lanțuri grele de aur și pistoale prin toate buzunarele au devenit idoli ai culturii populare, personaje cool, dar imaginea asta nonșalantă omite multe.
„Boyz n the Hood” (1991) sapă în fundația traiului din ghetou, excavând toate neajunsurile care îi constrâng pe tineri să adopte un stil de viață infracțional. Sărăcie, abuz de alcool și de stupefiante, tovarăși ciuruiți de bande rivale, elicoptere de poliție survolând cartierul – pentru unii, asta înseamnă copilărie.
Aici e nevoit să crească tânărul Tre (Cuba Gooding Jr.) împreună cu tatăl său (Laurence Fishburne), care-și propune să facă bărbat din el. Haosul din jur e considerat benefic pentru puști, el având ocazia să cunoască din timp greutățile vieții și să dezvolte un caracter puternic.
Cu o distribuție din care mai fac parte Ice Cube, Angela Bassett și Regina King, „Boyz n the Hood” examinează pe toate părțile crudul microunivers al negrilor dezavantajați din Los Angeles, conferind protagoniștilor o dimensiune umană profundă. Dăm la o parte bling-blingurile și argoul stereotipic, ca să cunoaștem oamenii din spatele lor.
Gloanțele sună bine pe fundalul pieselor hip-hop, dar altfel le percepi când se aud pe stradă, în dreptul ferestrei tale.
Nota: 9/10.
