Prezentatorul emisiunii Poveştiri de noapte de la Acasă tv a mărturisit pe blogul său că astăzi a fost cea mai frumoasă zi de snowboard pe care a trăit-o. Vedeta a împărtăşit cititorilor fideli şi câteva fotografii cu peisajele de poveste de la munte.
„In primul rând, hai să vorbim puţin despre o afecţiune comună tuturor practicantilor de ski şi snowboard de la noi din ţară. E o afecţiune care-i afectează pe toţi, negreşit, fără exceptie. Le diminuează viteza de reacţie, le micşorează viteză şi din cauza asta le omoară şi cheful.
Schiorii şi snowboard-erii din România suferă toţi de afecţiunea numită coadă. Numele complet al afecţiunii este, de fapt, „stat la coadă”. Că eşti pe Valea Soarelui, pe Clăbucet, pe Kalinderu sau pe Sulinar, când ajungi jos… treci la coadă, tatili! Tocmai ce-am suferit azi de această afecţiune, dar coada n-a fost atât de cruntă, iar durerea a fost complet liniştită de cea mai frumoasa zi de snowboard pe care am trăit-o! Zi frumoasă? Nici gând! A fost… o zi pur-şi-simplu superbă! Muzica-n urechi, placa dată cu ceară, copila lăsată cu Roby (monitorul, chiar mişto), încărcat ski-pass-ul cu puncte şi… dă-i la vale! Pe bune, mă dau de 10 ani cu placa, iar ziua de azi a intrat direct în top 3 ever”, a scris Cabral pe blogul său.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI