Carmen Brumă nu ține post. Vedeta atrage atenția: „Iată o greșeală foarte mare, care duce la îngrășare”

Comentează
Arhiva foto

Dacă în alți ani obișnuia să țină tot Postul Paștelui, Carmen Brumă a decis ca în acest an să renunțe la acest obicei. Chiar și așa, într-un interviu pentru ego.ro, vedeta a avut câteva recomandări pentru cei care țin postul, a avertizat și cum se pot îngrășa.

Carmen Brumă a sărit în ajutorul celor care țin post și a creat un program special de alimentație pentru această perioasă. „Eu am și un program de post care se numește «Suplă și sănătoasă în post by Carmen Brumă», care te ajută să nu te îngrași. Sunt foarte multe persoane care, să zicem, mănâncă cumva dezechilibrat și ajung să constate la finalul perioadei de post că au luat câteva kilograme.

Și atunci, eu am creat acest program care să conțină exact nutrienții esențiali care lipsesc în post, să cuprindă combinațiile potrivite de alimente astfel încât tu să treci prin acest post fără kilograme în plus și fără a avea un dezechilibru de vitamine, minerale și altele”, a explicat vedeta, care împărtășește cu fanii ei din experiențele sale privind alimentația.

„Dacă stilul meu de viață inspiră și motivează pe altcineva, nu pot să fiu decât fericită”

„Eu anul acesta nu am ținut postul. Nu este obligatoriu, fiecare face ce vrea cu corpul său. Scopul meu nu este să educ pe nimeni, nu aș vrea să se înțeleagă greșit, eu nu fac educație, educația se face acasă, în familie și la școală. Eu nu educ pe nimeni, eu doar împărtășesc experiențe, lucruri pe care le aflu, lucruri care mă interesează, pasiuni.

Dacă stilul meu de viață inspiră și motivează pe altcineva, nu pot să fiu decât fericită, dar nu este acesta scopul meu. Scopul meu în viață nu este să îi motivez pe alții, ci să fiu fericită cu mine, să fiu echilibrată, să fiu autentică. Dacă lucrul acesta are efect și asupra celorlalți, sigur, mă bucur și sunt recunoscătoare.”, a mai zis ea pentru Ego.

„Dacă te gândești la post ca la o metodă de slăbire, din start ai pornit greșit”

Totodată, vedeta trage și un semnal de alarmă, ea spune că e greșit să crezi că pe perioada postului slăbești sigur. „De exemplu, să zici că nu vrei să mănânci o masă pentru că poate vrei să mai slăbești și să ciugulești toată ziua, să ai niște cornulețe de post, niște sticksuri de post, niște alune, nuci, semințe pentru că ai auzit că sunt sănătoase și să ciugulești toată ziua, să nu îți stea gura, practic. Aceasta este o greșeală foarte mare, care duce la îngrășare”, a mai zis ea.

Și a adăugat: „Dacă te gândești la post ca la o metodă de slăbire, din start ai pornit greșit. Nu spun acum că este obligatoriu să mă îngrașe postul. Postul nu este neapărat despre îndestulare, despre îmbuibare. Postul implică și o anumită atitudine și cumva o reducere la nevoile de bază.

Nu trebuie neapărat să înlocuiești, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri, alimentele convenționale cu varianta lor de post. Dacă tu mâncai înainte hamburger, acum să mănânci hamburger de post.

Nu, ideea este să te abți, să mănânci alimente de bază, alimente cât mai aproape de starea lor naturală. Unul dintre scopurile inițiale ale postului este detoxifierea organismului. Ori, pe bune, cu hamburger de post nu prea detoxifici nimic”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!