De-a lungul anilor, frumoasa actriță care joacă în „Groapa”, serial care se vede pe VOYO, le-a arătat fanilor imagini atât din curte, cât și din interiorul casei din Viscri. Iar recent Dana Rogoz a dezvăluit că a consolidat fundația și a reconstruit unele ziduri ale locuinței.

Dana Rogoz a renovat casa din Viscri

„Am renovat și amenajat căsuța de la Viscri cu toată dragostea. De la consolidarea fundației, la reconstruirea unor ziduri complet dărâmate de timp, de la dușumeaua de lemn și până la sobele de teracotă, nimic nu a fost ales întâmplător sau în pripă. Da, nu numai că nu am grăbit procesul, ba chiar ne-am bucurat să ne dăm timp de decizie pentru fiecare alegere, până în cele mai mici detalii.

Așa s-a întâmplat că nici mobilierul cu care am amenajat deja camerele nu a fost luat tot deodată, ci în etape. Un dulap vechi adus din Mediaș, un altul de pe lângă Miercurea Ciuc, un ceas luat dintr-o șură din vecini sau un pat adus de prin alt sat săsesc, vechi de 100 de ani. Fiecare piesă are o poveste a ei și a fost cu grijă aleasă de către noi”, a scris Dana Rogoz pe Instagram în urmă cu doar câteva ore.

Dana Rogoz în casa ei din Viscri și noua ei colecție de perneIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

În imaginile noi pe care le-a postat în mediul online, actrița din „Groapa” le-a arătat fanilor și câteva perne bordate la care a lucrat alături de o altă tânără, Oana, și pe care le va scoate și la vânzare, pentru a aduce în toate orașele o bucată din Viscri.

Actrița a lansat o colecție de perne brodate

„Lansarea acestei colecții de perne brodate împreună cu Genuin s-a născut din aceeași grijă pentru detalii, din dragostea pentru tradiții, pentru natură, pentru Viscri, pentru viața trăită în alt ritm. Eu am fost cea care a mers către Oana, pe care o admir de mult timp pentru felul în care a crescut Genuin, spunându-i că împreună putem crea o colecție care să ne bucure sufletul.

După nenumărate probe și mostre de in și ață, de nuanțe alese din sute de variante, am creat această colecție de perne și fețe de perne brodate, cu elemente care se regăsesc deja în căsuța noastră, transformând procesul într-unul foarte personal. De la motivele sobelor noastre, până la culorile alese pentru fațada casei sau tâmplărie, totul se leagă și se completează, ca să întregească această poveste.

Iar acum, odată cu aceste perne, voi putea aduce și în București ceva din Viscriul nostru drag. Și asta puteți face și voi! Sperăm să vă bucure, să vă înfrumusețeze căminul, să vă trezească un sentiment de liniște, de acasă, dar și de mândrie, căci vorbim de un produs 100% românesc, de la inspirație și până la manufactură, născut din prietenia, dar și admirația reciprocă, a două antreprenoare curajoase și iubitoare de frumos. Povestea merge mai departe…”, a încheiat Dana Rogoz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.