Nu pare să surprindă pe nimeni faptul că Prințul Charles este cel care se ocupă de toate costurile, acesta deținând Ducatul de Cornwall, o proprietate somptuoasă care se oferă urmașului la tron cu scopul de a finanța activitățile oficiale și private ale descendenților săi.
Raportul realizat de agenția imobiliară responsabilă de proprietățile lui Charles arată că, anul acesta, viitorul rege al Regatului Unit a cheltuit aproximativ 31 de milioane de dolari.
Reprezentanții palatului au oferit, de asemenea, informații legate de diverse aspecte ale vieții Prințului William, ale soției sale și ale Prințului Harry. Costul garderobelor oficiale ale celor trei, ale membrilor staff-ului lor și al călătoriilor a fost de 4.6 milioane de dolari. Această sumă nu include, însă, renovarea sau orice alt fel de cheltuieli necesare la reședința Anmer Hall, casa de la țară deținută de William și Kate, cei doi ocupându-se singuri de acest lucru.
Bugetul oficial al Prințului Charles nu acoperă nici plata salariilor dădacelor și menajerelor lui William și Kate, însă acesta își plătește secretarele și echipa de presă. De asemenea, o mare parte din bani se duce pe excursii precum călătoriile lui William în Japonia și China (109.000 de dolari numai costurile zborurilor) și vizita prințului și a soției sale la New York în decembrie, anul trecut, estimată la 26.000 de dolari.
Nici Harry nu e mai modest la capitolul cheltuieli, escapadele sale în țări ca Brazilia și Chile costând nici mai mult, nici mai puțin de 135.000 de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.