Potrivit celor spuse de artist, în pandemie a început să picteze, iar acum el a decis să facă un site pe care să înceapă să vândă atât tablourile pe care le-a făcut, cât și albumele sale, dar și câteva cărți pe care vrea să le scrie.

Mihai Trăistariu a pictat deja 30 de tablouri

„Am făcut deja vreo 30 de tablouri. Tatăl meu a fost pictor, a murit când aveam 17 ani. Maică-mea a cântat și taică-meu a pictat. Și pe noi, când eram mici, ne obligau părinții să cântăm la pian o oră, dar și să desenăm tot o oră. Asta ca să ne formăm deja ca artiști. Și uite că au reușit, pentru că eu am devenit cântăreț și fratele meu, Vasile, e pictor profesionist, consacrat, cu facultate de profil terminată.

Prin urmare, doi din patru frați am reușit să ne moștenim părinții. Mâna s-a format când eram mici. Până în clasa a VIII-a am desenat în fiecare zi câte un pahar, o cutie, câte o sticlă, o vază… Nu sunt așa talentat ca fratele meu la pictură. Dar în pandemie am făcut vreo 30 de tablouri și de atunci, așa când mă mai apucă, pictez”, a spus Mihai Trăistariu pentru Click.

Artistul a dezvăluit că site-ul pe care își va vinde albumele, tablourile și cărțile va fi gata în curând și că acolo se vor regăsi și picturi făcute de Vasile, fratele lui. Mai mult decât atât, Mihai Trăistariu a precizat și că un tablou pictat de el valorează 500 de euro, în timp ce creațiile fratelui său se vând cu 300-400 de lei.

Mihai TrăistariuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

„Acum am decis să fac și un site unde voi vinde și albumele mele. Scot două albume: unul cu muzică pop și unul cu cântece de petrecere. Voi scoate și tablourile toate la vânzare, mai scot și niște cărți… Pe lângă tablourile mele, le pun și pe ale fratelui meu la vânzare. Deocamdată, nu am vândut niciun tablou, pentru că mi-a fost rușine.

Când le postam în pandemie, mi-a oferit cineva pe un tablou 500 de euro! Mi-a fost atât de rușine și de milă pentru fratele meu, Vasile, care de o viață se chinuie și le vinde cu 300-400 de lei. Și eu, care-s neica nimeni pe pictură, să vând cu 500 de euro? Mi-a fost chiar jenă! Dar lumea voia tablou de la Mihai Trăistariu. Acum m-am răzgândit, le înrămez frumos și le vând și eu. Și Fuego am văzut că pictează, mai sunt artiști talentați”, a adăugat cântărețul.

Artistul vrea să scrie o carte autobiografică

Pentru sursa citată, el a dezvăluit și ce fel de cărți va scrie: „Pregătesc și prima carte din viața mea! Vor fi mai multe pe parcurs: o autobiografie, o carte cu poezii, una cu fabule pentru copii… M-am jucat puțin la imprimantă… Verific tot felul de coperți, culori, modele!”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.