Cătălin Botezatu are inima în pioneze, însă nu vrea nici în ruptul capului să renunțe la distracție. După două săptămâni de la infarctul suferit în Turcia, designerul a petrecut într-un club de fițe, de ziua lui, până dimineața. Însă, deși încă tânăr, 46 de ani, organismul său se pare că ”i-a dat o nouă eroare”, chiar în toiul sindrofiei. La un moment dat acestuia i s-a făcut rău, fiind nevoie de intervenția ambulanței. După ce a fost pus pe perfuzii, creatorul de modă și-a revenit și s-a întors la distracție.
M-am hotărât să-mi fac sâmbătă ziua. Nu aveam nici un chef, dar pentru că toată lumea zicea că sunt bolnav. A venit ambulanța, a fost nevoie de perfuzii, totul s-a rezolvat în mod fericit. Ambalajul este ok, interiorul și ceasul sunt mai defecte. Acum sunt ok, sper să ajung să mă odihnesc. Sărbătorile o să le petrec cu prietenii sau poate o să găsesc pe cineva care să mă iubească atât de mult de sărbători. Am zis să le arăt că nu-i așa, a spus Bote la ”Poveștiri adevărate”.
Perioada care îl așteaptă pe Bote va fi una tristă, după cum mărturisește designerul, pentru că statutul de amant nu-i permite să fie lângă femeia pe care o iubește cu patimă de sărbători. Este vorba despre o femeie căsătorită, care va fi cel mai probabil în acest interval cu familia și copiii.
”Știu toate hachițele femeilor, știu toate scenariile lor ieftine, iar de noua generație nu mai zic nimic. Prefer să consum doar din când în când. Da, și eu pot fi amant. Este complicat. E delicat că de sărbători ești abandonat pentru familie, copii. E trist. Inima mea este bolnavă și la propriu și l figurat. În inima mea va rămâne o singură persoană de-a pururi, dar nu o să știți niciodată cine e”, a adăugat creatorul de modă.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.