Cătălin Botezatu DĂ AMĂNUNTE DESPRE PRIMA NOAPTE DE DRAGOSTE cu Anda Adam!

Comentează

Astfel, într-un interviu, Cătălin Botezatu a acceptat să vorbească despre începuturile relaţiei lui cu Anda Adam, care a avut loc cu mult timp în urmă, înainte ca în viaţa lor să apară foştii iubiţi, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, cu care îi asociază toată lumea. Cât despre zvonurile privind faptul că şi-ar dori un copil, designerul le dezminte radical.

"Dacă relaţia cu Anda va merge bine, va fi bine. Dacă va merge rău, asta este! Toată lumea crede că relaţia cu Anda e de faţadă şi că e o coincidenţă prea mare că ei au avut nunta acum. Dar eu cu Anda, public, suntem împreună dinainte de vară, de când au apărut primele poze cu noi, împreună. Nu hotărâseră ei nunta şi cununia, şi noi eram împreună! S-au precipitat lucrurile acum pentru că a fost nunta, dar, altfel, nu am făcut nimic împotriva lor.

Când eu am cunoscut-o pe Anda, din toate punctele de vedere, să mă ierte Dumnezeu!, nu existau nici Bianca, nici Slav. Între noi s-a consumat ceva frumos cu mult înainte să existe aceste două personaje. Apoi, ne-am mai văzut uneori pe la evenimente şi mai târziu a urmat relaţia ei cu Victor. Eu am mai fost cu anumite persoane, inclusiv cu Bianca. După, şi în viaţa Biancăi au mai urmat alţi bărbaţi, şi în viaţa mea alte femei. În final, Bianca a ajuns cu Victor, iar eu cu Anda. Înţeleg că poate părea ciudat, dar a trecut mult timp de când eu m-am despărţit de Bianca ca să se poată spune că are vreo legătură. E simplu. Asta e lumea în care ne învârtim noi, ce să fac? Nu am căutat, dar s-a nimerit! Aşa a fost să fie. Plus că e o relaţie mişto între noi, şi nu una programată. Fapt doveditor că merge şi ţine de atâtea luni. Ea are treaba ei, eu am treaba mea. Ne întâlnim când avem timp şi e foarte tare. Noi vorbim toată ziua prin mesaje şi vorbim şi la telefon.

E şi ăsta un fel de relaţie, poate mai mişto chiar. Pentru că în momentul în care ne vedem este... hmmm...! nu ştiu, e altceva! Mă duc la concertele, filmările şi înregistrările ei. Când avem un weekend liber, îl consumăm împreună. Nu pot să spun că ne-am mutat împreună sau că o vom face. Nici că vom avea un copil. Doamne fereşte! Nu-mi doresc niciun copil!", a declarat Cătălin Botezatu pentru ziarulring.ro
Aşadar, dacă luăm în calcul faptul că Anda Adam a avut o relaţie de 6 ani cu Victor Slav, de care s-a despărţit anul trecut, iar aventura cu designerul Cătălin Botezatu a avut loc înainte de a-şi cunoaşte fostul iubit, rezultă că ce doi s-au "cunoscut" prin 2006.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...