Cătălin Botezatu a suferit enorm după ce dihorul său a încetat din viaţă.
La scurt timp după moartea acestuia, binecunoscutul creator de modă a început să-şi caute un alt animal de companie şi a cerut ajutorul prietenilor săi pentru a găsi exact ceea ce îşi dorea.
Este vorba despre un pisoi bengalez. Acum, celebrul designer este în culmea fericirii. Are exact animalul de companie pe care şi l-a dorit, pe care l-a şi botezat Raj şi a şi făcut poze cu el, pe care le-a postat pe pagina sa de Facebook.
Cea care i-a găsit exact animalul pe care Bote îl dorea este o prietenă de-a sa, pe nume Simona.
"Simona, buna mea prietenă, mi-a făcut o surpriză! După lungi căutări, a găsit tocmai la Budapesta pisoiul bengalez mult dorit! Aşadar, vi-l prezint pe Raj, bengalezul tigrat! Mulţumesc,Simona!", a scris Cătălin Botezatu pe site-ul de socializare.Noul animal al lui Bote valorează aproximativ 2.000 de euro.