Câte kilograme are Gina Pistol, după ce a slăbit spectaculos. Cum își menține greutatea. „Sunt mai multe legate de acest subiect”

Comentează

Gina Pistol, în vârstă de 44 de ani, a reușit în sfârșit să ajungă la greutatea ideală, pentru a arăta perfect și a avea o stare cât mai bună de sănătate. Vedeta a ținut un regim strict, a eliminat multe alimente și a făcut sport ori de câte ori a avut timp liber.

Prezentă zilele trecute la un eveniment monden, prezentatoarea MasterChef a dezvăluit cum se menține în formă după ce a ajuns să cântărească 53 de kilograme.

„După cum știți, sticla adaugă puțin volum și ca să arăți foarte bine pe sticlă trebuie să fii foarte slabă. Dar eu nu pot să fiu foarte slabă. E adevărat, am mai slăbit puțin. Eu am 53 de kilograme.

Practic am renunțat la alimentele care produc inflamații în corp. Merg la sală. Masa principală din zi este formată din proteine și ceva garnituri pe lângă, salate și legume. Și încerc să scot din alimentația mea făina albă, zahărul, cam tot ce este alb”, a declarat Gina Pistol pentru revista VIVA!

Pentru a avea o stare de sănătate bună și a scăpa de kilogramele în plus, vedeta s-a documentat, însă spune că în timp, și-a cunoscut corpul foarte bine, motiv pentru care știe cum să gestioneze situația.

„Mai am și niște cărți acasă pe care le mai răsfoiesc din când în când legat de nutriție și am ajuns să îmi cunosc corpul. Îmi dau seama excat ce îi face bine și ce nu îi face bine.

Dar depinde și de grupa de sânge pe care o ai. Sunt mai multe legate de acest subiect. Depinde și de vârstă, pentru că tot ce funcționa la 20 de ani, nu mai funcționează la 40. Dar cumva ajungi să îți cunoști corpul și să știi când este momentul să spui stop, dar și când este momentul să îți dai liber…”, a spus Gina Pistol pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește