Încasările de publicitate ale emisiunii au fost proporţionale cu audienţa emisiunii prezentate de Mircea Badea. În 2004, după trei luni pe Antena 1, banii din reclame, ca şi ratingul, erau la început: până în 100.000 de euro.

Un an mai târziu, iar emisiunea lui Mircea Badea a început să este difuzată şi la noul post de ştiri al Intact, Antena 3. Pe tot anul 2005, emisiunea a adus venituri de 80.000.

După bani mai puţini în primii doi ani de emisie, publicitatea a explodat, iar în 2007 a atins milionul de euro.

2,3 milioane de euro, în anul 2012

Epoca de vârf în materie de publicitate a venit după 2008: media încasărilor a sărit de un milion şi jumătate de euro pe an ajungând, în 2009, la două milioane de euro.

Vârful a fost atins anul trecut: circa 2,3 milioane de euro atraşi de emisiunea „În gura presei”, cumulat pe Antena 1 şi Antena 3.

În cei nouă ani, cei mai mulţi bani au venit din difuzările de la miezul nopţii, de pe Antena 3 (peste opt milioane de euro), în timp ce reluările de dimineaţă, de pe Antena 1, au avut reclame de peste cinci milioane de euro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO

Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP

O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI