Născută în 1993 la Deva, într-o familie de penticostali extrem de numeroasă – are 4 surori și 6 frați! -, Lidia e copleșită de dovezi de iubire de ziua ei, 9 iunie, când toate rudele o sună să-i facă urări. Cu o seară înainte, trebuie să-și pună telefonul la încărcat, fiindcă știe sigur că va consuma bateria vorbind cu cei dragi. “Toată familia mă sună și îmi urează tot binele din lume, de la părinți până la cei mai mici nepoței ai mei… și sunt foarte mulți, asta mă ține la telefon aproape toată ziua!”, ne-a mărturisit ea.
Ce face Lidia Buble de ziua ei: “Nu mi-am făcut planuri”
În ce-l privește pe Răzvan Simion, colegul lui Dani Oțil de la matinalul Antenei 1 și iubitul frumoasei cântărețe din 2015 încoace, ei bine, el e responsabil cu surprizele. Probabil de aceea Lidia nu-și face niciodată planuri pentru ziua de 9 iunie! “Nu mi-am făcut planuri de ziua mea. Îmi place să fiu surprinsă și sigur voi fi și în acest an. Răzvan mi-a făcut cele mai frumoase surprize de ziua mea, de la o petrecere-surpriză la care au venit toți prietenii noștri până la emisiuni în care am fost sărbătorită fără ca eu să știu acest lucru. Iubitul meu mă surprinde, ce-i drept, zilnic, cu diverse lucruri, de la declarații frumoase de iubire până la buchete superbe de flori”, ne-a mai dezvăluit ea.
I s-a îndeplinit dorința pusă la sfârșitul anului trecut, de a apărea mai des la TV! E noul jurat de la “Next Star”!
Lidia a inclus în “rezoluțiile” de Anul Nou apariții mai multe pe micul ecran: “Îmi doresc ca muzica pe care o voi face anul următor să fie la fel de plăcută și de succes. Și, poate, să am proiecte noi în televiziune”, ne spunea Lidia în decembrie 2017. Cineva acolo sus a auzit-o și dorința i s-a îndeplinit! Cântăreața face parte din juriul celui de-al nouălea sezon “Next Star”, care începe la Antena 1 pe 16 iunie, la o săptămână după ziua ei.
Foto: Unica
VIDEO EXCLUSIV/ Antonia vrea să filmeze un videoclip cu fiul ei. „Domi știe să danseze bine!”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!