Florin Salam a dezvăluit cum a reacționat după ce a aflat că fiica sa, Betty, este însărcinată cu primul ei copil.Betty, fiica manelistului Florin Salam, este însărcinată cu primul ei copil. Tânăra are o relație cu Cătălin Vișănescu, cu care urmează să se căsătorească.
Florin Salam, tatăl lui Betty, a acordat un interviu pentru Antena 1, în care a explicat ce reacție a avut în momentul în care fiica sa i-a dat vestea că este gravidă.
"Fata mea trebuie să aducă pe lume un copil. Ea mi-a spus şi avea o emoţie şi leşina de râs. "Tati, dacă îţi zic ceva înnebuneşti... Deci fii atent am fost, dar nu zic, am fost la doctor şi s-ar putea...". Când mi-a zis că e şi băiat, nu vrei să ştii cât am băut. E frumos să fii şi bunic. Aş fi nebun să nu fiu fericit. Nu ai cum. Despre Cătălin Vişănescu... atât timp cât fata mea e fericită, important e să fie ea fericită. Fiecare ne alegem ce ne împlineşte", a declarat Florin Salam pentru emisiunea Xtra Night Show, de la Antena 1.