Ce i-a spus Cristina Ciobănașu Oanei Moșneagu, atunci când a aflat că are o relație cu Vlad Gherman, fostul ei iubit. „Am avut o discuție”

Comentează

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au trăit o frumoasă poveste de dragoste aproape 8 ani, însă, în urmă cu doi ani, cei doi și-au anunțat despărțirea. Fiecare dintre ei și-a refăcut viața alături de altcineva, Vlad iubindu-se în prezent cu Oana Moșneagu, colega lui de platou.

Între Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman nu există resentimente. Chiar dacă au fost împreună ani buni și au trăit o poveste de dragoste impresionantă, cei doi au reușit să păstreze o relație de prietenie după despărțire. Mai mult, Cristina a dezvăluit ce i-a spus Oanei Moșneagu atunci când a aflat că se iubește cu fostul ei iubit.

„Cu Oana a fost foarte ușor, noi am fost colege înainte să aflu că ei doi sunt împreună. Cumva, din partea ei a fost o ușoară jenă, nu voia să mă supăr eu sau ceva.

Am avut o discuție în care i-am explicat foarte frumos că eu și Vlad am mers mai departe și este normal ca el să își găsească pe altcineva, la fel cum și eu mi-am găsit pe altcineva, că nu există niciun sentiment de gelozie sau habar nu am, nu știu la ce s-a gândit ea atunci. Pur și simplu i-am urat să fie relaxată și fericită. A fost un moment în care i-am explicat că nu există altfel de discuții și probleme.", a povestit Cristina Ciobănașu, pentru ego.ro.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au continuat să colaboreze și în plan profesional și să modereze împreună emisiunea pe care o aveau încă de pe vremea când formau un cuplu. Andreea Ibacka s-a alăturat echipei.

„Noi am reușit cumva să păstrăm relația de prietenie. După ce s-au dus toate evenimentele de acum 2 ani, am reușit să păstrăm relația de prietenie și de colegialitate. Evident, pentru că ne cunoaștem foarte bine, atmosfera este foarte drăguță. Glumim foarte mult, facem haz de necaz de foarte multe ori, Andreea face mișto de noi doi.

Noi mai facem și foarte multe glume care, poate între niște colegi normali, nu s-ar face, căci nu se cunosc atât de bine. Andreea se uită la noi și zice:

«OK, sunteți mult prea moderni pentru mine!». Atunci se declanșează râsete, atmosfera este plăcută, toți suntem în același film. Andreea s-a prins care este energia echipei, nu suntem doar noi, este și echipa din spate. Este foarte drăguț pentru că ne vedem la două săptămâni să filmăm părțile pe care le facem împreună și ne dă o energie foarte bună pentru tot restul săptămânii.", a mai spus Cristina Ciobănașu, pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...