Cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua femeii, Lidia Buble i-a făcut o declarație de dragoste mamei sale. În direct la PRO TV, vedeta a spus că și-ar fi dorit ca aceasta să îi fie alături, însă s-a mulțumit să îi facă urări la telefon.
„Să ai o primăvară frumoasă și deosebită ca dumitale”
Vizibil emoționată, Lidia Buble i-a spus: „Pacea Domnului, mami! Ești la televizor. Mami, la mulți ani! Să ai o primăvară frumoasă și deosebită ca dumitale, să fii binecuvântată, cu multă pace, dragoste și liniște sufletească și îți mulțumesc pentru toată dragostea pe care ne-ai oferit-o într-un mod egal fiecăruia dintre noi”, și a continuat: „Și să te țină Dumnezeu alături de noi pe Pământ cât mai mult. Te iubesc mult de tot!”.
După ce a închis telefonul, cântăreața a mai dezvăluit și cât de importantă e mama în viața ei. „Pentru mine mama este Universul meu, este omul de care sunt dependentă, este sufletul meu”, a declarat ea, conform protv.ro.
Lidia Buble provine dintr-o familie cu 11 copii
Pe Lidia Buble o cunoaște toată lumea, însă puțini știu cum arată mama acesteia. Artista provine dintr-o familie numeroasă, iar părinții săi locuiesc la Deva, în județul Hunedoara.
Mama cântăreței și tatăl acesteia au împreună 11 copii: Lorena, Diana, Elisei, Lidia, Estera, Daniel, Corneliu, Daniela, Simion, Beniamin și Iosif. Lidia Buble a povestit mereu că a avut o copilărie frumoasă, chiar dacă au stat destul de înghesuiți într-un apartament cu patru camere, din Deva.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/lidia-buble-si-familia.jpg)
S-a dedicat întotdeauna creșterii copiilor ei, astfel că mama Lidiei Buble nu a lucrat niciodată, ci a stat să se ocupe de cei 11 copii. „Suntem 11 cu toţii, plus 22 de nepoţi şi 354 de verişori. Mama mi-a spus că i-a fost greu cu primii trei copii, pentru că apoi ne-am crescut unul pe celălalt.
Ea nu a lucrat, s-a ocupat de noi, iar tata este preot. Am locuit într-un apartament cu patru camere, din Deva, cu paturi suprapuse şi am avut cea mai frumoasă copilărie. De Crăciun şi de Paşte era ceva de vis. Ne costumam în Iosif şi Maria, în magi, ne aduceam cadouri, iar noi, fetele, făceam prăjituri cu mama”, povestea Lidia Buble în urmă cu ceva timp.
„Părinții mei sunt sursa mea de energie”
„Relația cu părinții mei este una foarte strânsă și deosebită. Nu există zi în care să nu vorbim la telefon. Ei sunt sursa mea de energie. Atât timp cât ei sunt bine, eu sunt liniștită și fericită”, mai spunea Lidia Buble despre relația cu familia ei, pentru Click!.
Cântăreața își dorește să își întemeieze și ea familia sa și să aibă copii, însă totul se va întâmpla atunci când va fi momentul potrivit. „Oricine își dorește o familie, copii, tot ce este normal pe lumea asta. Eu las viața să mă surprindă plăcut, atunci când va fi cazul”, a recunoscut cântăreața.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04e5246ab8ad78dd6b2419fa96f2056f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3719ff5c613273de2a66f880b1975953.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d0fa48a4c168c510799a42b6bac19d6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/lidia-buble-si-mama-ei-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-lui-prometeu-baraj-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.