“Am cu ce mă lăuda / Să ştie toată lumea /V-o prezint pe fata mea, / E model şi mai ceva”, sunt versurile piesei “Fata mea este model”, cântată de trupa Partizan, piesă ce li se potriveşte ca o mănuşă lui Radu Mazăre şi lui Irinel Columbeanu. Cei doi nu şi-au mai încăput în piele sâmbătă seară, când la Mamaia s-a desfăşurat Mini Miss şi Mister Litoral în cadrul Baby Fashion Weekend. Motive au avut: Irinuca, fiica milionarului de la Izvorani, şi Alexandra Mazăre au defilat pe podiumul de modă ca nişte adevărate modele profesioniste. Micuţa Irina Columbeanu a defilat sub ochii tatălui ei, Irinel, aşa cum o făcea şi mama sa, Monica, în urmă ceva ani. Micuţa a urcat două seri la rând pe catwalk şi nu a avut nici un fel de trac, că, deh, doar e fata Monicăi Gabor, pentru care creatorii se băteau să o aibă în prezentările lor. În prima seară, Irinuca a fost model, dar în a doua a urcat pe podium pentru a-şi ceda coroana de Miss primită anul trecut câştigătoarei de anul acesta. Din spate, în rândul minimodelelor vine puternic Alexandra Mazăre, care, la doar 3 ani, nu doar a prezentat câteva creaţii la festivalul de modă din Mamaia, ci a şi câştigat titlul de Mini-Miss Turism. La aşa reuşită, are unchiul Radu Mazăre motive să se laude cu frumuseţea lui de nepoată, nu?

Copiii lui Adi Minune s-au scăldat în… şampanie

Ce-i mai place Irinucăi să facă pe modelul! FOTO
Adriana îşi stropeşte fratele cu şampania scumpă / foto: captură Pro tv

Şi copiii lui Adrian Minune au făcut furori la Mamaia. Dar nu pe podiumul de modă, ci pe plajă. Adrian şi Adriana, doi dintre cei trei copii ai cântăreţului, s-au distrat de minune pe Litoral nu bălăcindu-se în mare, ci în… şampanie. Sub privirile mamei lor, Cati, copiii s-au stropit cu şampania comandată de adulţi, iar asta i-a amuzat din caleafară. Adriana şi-a udat fratele cu preţioasa licoare, în timp mama lor, întinsă pe un şezlong, se distra pe seama jocului celor doi. În tot acest timp, Adrian Minune se afla la o piscină, cu nişte prieteni.

1_744fc0.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.