Patrizia Paglieri, în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit recent ce intervenții estetice are. Fosta jurată de la MasterChef a recunoscut că s-a lăsat de multe ori pe mâna medicului estetician.
„Niciodată nu am ascuns faptul că sunt o fană declarată a intervenţiilor estetice. De-a lungul timpului, mi-am injectat botox în frunte, în obraji, mi-au fost montate fire speciale pentru a susţine discret pielea.
Îmi este teamă însă de bisturiu şi de aceea implanturi mamare sau rinoplastie nu am să fac”, spunea, înainte de intervenția estetică, Chef Patrizia Paglieri, potrivit Fanatik.
Recent, Patrizia a apelat la un tratament pe baza de acid hialuronic pur biocompatibil, ce oferă un efect de fermitate și remodelează țesutul care avea nevoie de tratament.
„Da, am un iubit de 5 ani, ne înțelegem bine. El locuiește în Italia, eu aici, dar încet, încet așezăm lucrurile, a fost mai dificil la început cu distanța aceasta”, a explicat Chef Patrizia.
Vedeta va „Voi merge undeva, cu iubitul meu, în zona Sibiului, apoi la Sighișoara și prin împrejurimile locului. Am mai fost pe acolo, însă doar în trecere, erau niște peisaje minunate, am zis că vreau să le vizitez.
Mai bine ca în România nu mă simt niciunde, oamenii sunt minunați; oamenii mă cunosc aici, atunci când merg la restaurant, știu că sunt Chef, mă tratează regește”, a declarat Chef Patrizia Paglieri pentru click.ro.