Ce măsuri s-au luat la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, după accidentarea tenorului Octavian Ene. Directorul adjunct a făcut primele declarații

Comentează

La câteva zile după ce tenorul Octavian Ene s-a accidentat în timpul repetițiilor, reprezentanții Teatrului de Operetă „Ion Dacian” au luat măsuri. Directorul general adjunct al Teatrului de Operetă a oferit și o serie de declarații în care a declarat că scena era importantă în dramaturgia spectacolului.

Reprezentanții instituției au decis să ia măsuri pentru a evita alte incidente neplăcute. Spectacolul „Romeo și Julieta” nu va mai fi așa cum și-a dorit regizorul maghiar. Octavian Ene a avut o fractură de tibie și peroneu.

Artistul ar fi fost forțat să sară de pe un pod improvizat, de la o înălțime de aproximativ trei metri, fără echipament de protecție și fără pregătire specială. Potrivit Gândul, tenorul de 26 de ani ar fi refuzat inițial să execute această cascadorie, însă regizorul Kerenyi Miklos Gabor, cunoscut drept Kero, nu i-ar fi oferit o alternativă.

Prima săritură a fost dureroasă, însă asistenta regizorului i-ar fi cerut să repete scena. La a doua încercare, Ene s-a accidentat grav, suferind o fractură de tibie și peroneu. La fața locului a fost chemat un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență.

Potrivit Cancan conducerea Teatrului de Operetă „Ion Dacian” au oprit cascadoriile din piesa respectivă. Totodată, a fost respins un spectacol pirotehnic aflat în planul regizorului maghiar.

„A sărit de pe un element de decor. Tenorul trebuia să facă o săritură care era absolut benevolă. Era o scenă importantă în dramaturgia spectacolului, care e o secvență mai complicată. Scena balconului Julietei, dacă vreți. Romeo urcă în casa Julietei, urmează o scenă de dragoste, iar apoi pleacă. El cumva trebuie să se prelingă de pe acel balcon și a aterizat rău și a suferit această accidentare”, a declarat Alexandru Pătrașcu la Știrile Pro TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
MONDEN
Alexandru Sautner si sotia lui, Flavia
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
10:52
Hitler Mussolini a câștigat alegerile în Peru, dar acum trebuie să-și schimbe numărul de telefon. Ce a pățit după victorie
10:33
Imagini clare cu o grădiniță bombardată de Rusia în Ucraina. Un bărbat a scăpat de moarte în ultima secundă
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...