Ce pensie are Nelu Vlad, solistul trupei „Azur”, după 50 de ani de activitate. Cântă încă la evenimente cu formația

Comentează

Nelu Vlad, solistul trupei „Azur”, a dezvăluit ce pensie primește lună de lună după 50 de ani de activitate în industria muzicală din România. La 73 de ani, el continuă că cânte cu formația și la evenimente, la petreceri, la nunți și botezuri.

Întrebat de Click câți bani îi aduce lunar poștașul, Nelu Vlad a dezvăluit ce pensie are: „Am o pensie de 2.000 de lei, pentru anii pe care i-am adunat pe cartea de muncă, atât are și soția, tot 2.000 de lei. Nu mă plâng, este bunicică. Însă,eu mai și cânt, nu stau acasă”.

Totodată, el a vorbit și despre problemele de sănătate, după ce în urmă cu câteva luni a fost internat în spital după ce i s-a făcut rău pe scenă. „Medicii mi-au interzis, dacă mai merg la mare, să cânt, să mai stau la plajă sau să mă expun la soare. Am interzis și la băuturi reci și alcoolice, înainte mai beam și eu câte o bere, acum m-am lăsat și de fumat.

Trebuie să mă odihnesc mult, să nu mai pierd nopțile, în tinerețe mă odihneam câteva ore. Oboseala și stresul și-au spus cuvântul. Trebuie să mai merg la control, la clinica din Cluj, încă sunt sub observație. Nu e de glumit cu problemele de sănătate”, a mai dezvăluit Nelu Vlad.

Câți bani cere Nelu Vlad cu trupa „Azur” ca să cânte la un eveniment

Trupa „Azur” cere între 2.500 și 3.000 de euro pentru un show de 45 de minute și între 4.500 și 5.000 de euro pentru un show de două reprize. „La noi prețurile sunt cunoscute. Nici nu pot fi altfel, de vreme ce le declarăm și statului, pentru impozite.

Ca atare, vă spun că un show de 45 de minute variază între 2.500 și 3.000 de euro, în funcție de anumite cerințe. Dacă se dorește un spectacol de 90 de minute, dar structurat în două reprize de câte 45 de minute, atunci e logic că crește și prețul. În acest caz vorbim despre sume cuprinse între 4.500 și 5.000 de euro, din nou anumite pretenții făcând diferența”, a declarat Nelu Vlad pentru Impact.

Printre cele mai cunoscute și îndrăgite melodii cântate de trupa „Azur” se numără „În stație la Lizeanu”, dar și „Domnișoară, domnișoară”.

„Azur” are 45 de ani de activitate

Formația „Azur” activează în industria muzicală din România de peste 45 de ani, cântând de-a lungul timpului pe scene mai mici sau mai mari, în regimuri politice mai autoritare sau mai relaxate, iar acum, în pandemie. Formația a fost fondată de Nelu Vlad în 1977, iar de atunci și până acum a fost un singur secret în spatele longevității: organizarea asemenea unei societăți, în frunte cu un lider.

„Eu am luat inițiativa să creez această trupă, încă de acum 45 de ani, și am vrut să o păstrez. Ca să păstrezi o societate în viață, trebuie să ai un conducător, un lider. Toate riscurile, tot stresul din lume, ca să ții în mână toată formația, le-am luat asupra mea. Trebuie să le asiguri membrilor un venit lunar, să îi ții lângă tine.

Trebuie ca tu, ca lider, să iei toată responsabilitatea în spate, să te ocupi de transport, de cazare, de mâncare. Atunci când cineva este responsabil cu toate astea, atunci toți sunt mai liniștiți. Dacă ești haotic, aventurier și lucrezi la întâmplare, nu o să poți să păstrezi o trupă atât de mult timp. Noi suntem ca o familie, ne cunoaștem după gesturi, stând atât de mult timp plecați împreună. Nu mai are niciun efect o vorbă aruncată greșit, pentru că funcționăm ca o familie”, a povestit Nelu Vlad.

Declarații neașteptate au fost făcute recent de Nelu Vlad cu privire la retragere. Acesta spune că, cel mai probabil, „Azur” va mai cânta un an sau doi, iar apoi va face un pas în spate și va asculta tinerele voci. „Probabil succesul nostru va mai dura un an, doi. Trebuie să te retragi din bun simț. Nu te mai poți urca pe scenă când nu mai ai așteptări de la tine. Te retragi și îi urmărești pe alții, tineri, zvelți, talentați. Publicul apreciază când te retragi la timp”, a mai spus Nelu Vlad.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:59
BYD a prezentat noul Seagull, care se vinde în Romania sub numele de Dolphin Surf. Este mai mare și mai dotat
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
13:48
Un angajat a primit un salariu de 10 ori mai mare din greșeală și a cheltuit toți banii în doar trei zile, în Ungaria. Ce a făcut când șeful i-a cerut banii înapoi
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...