La 51 de ani, Andi a redescoperit bucuria mișcării în aer liber, iar muzica, marea lui pasiune din tinerețe, a revenit în prim-plan. De asemenea, el este în continuare jurat la Românii au talent. Andi Moisescu a vorbit despre provocările pe care le are cu cei doi băieți ai lui.

Copiii mei sunt perfect integrați în generația lor. Nici nu mi-aș închipui cum se poate simți astăzi un copil care nu are exact obiceiurile generației lui. Eu cred că toți cei care au copii de vârsta băieților mei sunt automat integrați în generația asta, că altfel n-ai cum să ții pasul cu ei. Eu chiar fac eforturi să mă înțeleg cu ei, că ei mai vorbesc cifrat, au niște expresii pe care eu nu le cunosc. Din fericire, încă ne intersectăm la gusturi muzicale, pentru că ei, când erau mici, au fost «bombardați» de mine cu muzică.

Primul lucru pe care îl fac când mă trezesc este să dau drumul la muzică, în mașină dau drumul la muzică, în vacanțe – muzică. Și atunci am reușit să-i «virusez» și cu muzica pe care o ascult eu în mod normal, că altfel am fi ascultat doar trap, ar fi fost Beach, please! în casa noastră. Cel mic al meu a fost la festivalul ăsta, cel mare a fost cu mine la Electric Castle. Am fost cu amândoi la Untold, ca să văd dacă le place ceea ce se întâmplă.

Cel mare este foarte matur, am și lucrat împreună vara asta. Dar ziceam că a fost cu mine la Electric Castle și i-a plăcut mult. Și dacă poți să crezi, iată ce i s-a părut lui cel mai tare… networkingul. M-a omorât, aseară mi-a zis. Pe mine m-a «închis» cu asta, când am auzit”, a spus Andi Moisescu pentru revista VIVA!

andi moisescu (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Andi și cei doi băieți ai lui au și pasiuni comune, una dintre acestea fiind sportul și mișcarea în aer liber.

Am și făcut în așa fel încât să se întâmple asta, adică i-am «curentat» de mici cu niște sporturi, ca să putem apoi să împărtășim pasiunile. Iarna mergem la snowboarding, iar vara – mai nou – la kite. Eu m-am ținut de ei, iar la snowboarding știam că va veni o zi în care mă vor ajunge și alta în care mă vor depăși, dar măcar s-a petrecut gradual, adică nu din prima.

La kite am început toți trei în aceeași zi, vara trecută, iar vara asta ei s-au dus atât de departe… Atunci am conștientizat prima oară că am îmbătrânit, că nu mai țin pasul cu ei. Cel care e mai tânăr, fiul meu de 17 ani, deja sare, face ca toate alea; ăla mare merge corect, se întoarce; eu încă sunt la nivelul la care învăț să merg împotriva vântului, cum ar veni”, a mai adăugat Andi Moisescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.