Ce s-a întâmplat cu Leo Iorga înainte cu două ore să moară. Edy, fiul său, detalii dureroase: „O coincidență stranie”

Comentează

Au trecut aproape 2 ani de când Leo Iorga s-a stins din viață, după ce timp de 8 ani s-a luptat cu cancerul. Acum, Edy, fiul regretatului artist, a mărturisit ce a făcut tatăl său înainte cu doar două ore înainte să se stingă din viață.

Pe 2 noiembrie 2019, Leo Iorga a murit la vârsta de 54 de ani. Edy, fiul solistului care a făcut istorie în muzica rock românească, a povestit acum ce s-a întâmplat cu tatăl său înainte să moară. Timp de 8 ani, Leo Iorga s-a luptat cu cancerul pulmonar, apoi s-a împăcat cu ideea că la un moment dat va pierde această luptă.

Edy povestește acum că tatăl său s-a ocupat de locul lui de veci și a dorit să fie înmormântat pe Aleea Scriitorilor de la Cimitirul Bellu. Cu două ore înainte de a muri, Leo Iorga a aflat că au fost finalizate lucrările la cavoul său. Fiul regretatului artist mărturisește că tatăl lui a murit la două ore după ce a aflat că era gata cavoul.

„El și-a ales groapa, a vrut să vină cu mama la masa negocierilor, se întâmpla asta în anul morții lui. Numai că nu i-a plăcut groapa de pe Aleea Artiștilor, a spus că acolo este prea mare înghesuială, că sunt morminte chiar și pe alee, așa că a ales o groapă de pe Aleea Scriitorilor, lângă mormintele lui Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Mihail Sadoveanu.

A cumpărat acolo o parcelă, apoi s-a tot interesat de lucrări. Ca o coincidență stranie, tata n-a plecat, n-a murit, până când nu a fost sigur că locul de veci este terminat. A murit la două ore după ce a aflat că e gata cavoul”, a spus Edy, fiul lui Leo Iorga, pentru Playtech.

Familia se pregătește de parastas

Artistul a trecut prin cinci operații, prin tratamente dureroase și ședințe de chimioterapie, însă organismul său a cedat. Leo Iorga a murit la spital, sub privirile celor dragi, soția și cei doi fii ai săi, Edy și Paul. Acum, familia se pregătește pentru parastasul de doi ani al cântărețului.

„Vom face un parastas, în funcție de ce restricții vor fi, cred că vom da niște bani la o mănăstire pentru a pregăti o masă caldă pentru copiii sărmani”, a dezvăluit fiul lui Leo Iorga pentru sursa mai sus-menționată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...