În urmă cu mulți ani, Victor Slav și Anda Adam au format un cuplu timp de patru ani și, deși toată lumea se aștepta ca ei doi să facă pasul cel mare, acest lucru nu s-a întâmplat.
Recent, cei doi au făcut parte din proiectul „Bravo, ai stil!”, iar Victor a vorbit despre relația cu artista, care între timp s-a retras din competiție.
„Suntem doi oameni civilizați, ne-am despărțit acum nouă ani și între timp, fiecare a mers pe drumul său, ne-am refăcut viețile, avem, iată, și copii.
Nu am avut timp să vorbim în pauzele dintre filmări, nu numai cu Anda, ci în general, cu nicio concurentă. Filmăm în regim de live și nu avem vreme de discuții.
Concurentele sunt extrem de ocupate, trebuie să se machieze, să își îmbrace ținutele, nu este timp pentru relaxare. Nu știu cum pare din afară, dar nu este timp de stat la cafele.
Nu există pauze decât între emisiuni, dar și atunci se filmează testimoniale, în culise, fiecare minut este bine folosit, pentru că este un reality, camerele merg în culise, în cabinele juraților, concurentelor”, a declarat Victor Slav pentru VIVA!