Doi buni prieteni, Aida Strâmbeanu (24 de ani), programator, și Aly Elsiddig (40 de ani), jurist, au câștigat  28.000 de lei, aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru, la Antena 1.

Cei doi au reușit să mențină o marjă de eroare de doar doi ani, în estimarea vârstei a cinci persoane care au apărut în fața lor, și astfel să intre cu o sumă importantă, 56.000 de lei, în finala serii. În dificultate i-a pus însă celebra Ramona Bădescu, o femeie frumoasă, care nu-și arată vârsta și căreia, la prima estimare, cea de după panou, Aida și Aly i-au dat doar… 30 de ani!  Întrebată de Dan Negru ce truc extraordinar are ca să-și păstreze tinerețea, Ramona a spus: “În primul rând, optimismul. De asemenea, în fiecare zi, încerc să mă uit la filme care să mă facă să râd, la comedii și desene animate”. În vara anului trecut, Ramona Bădescu a anunțat că s-a despărțit de iubitul ei.

Citește și

Cine este subofițerul MApN din Dâmbovița care și-a ucis iubita din gelozie. Militarul trecuse toate testările psihologice

VIDEO/Nostalgiile lui tanti Lili, liftiera cu goblenuri din ”Lăptăria lui Enache”. ”Pe Tudor Chirilă și pe Ștefan Bănică i-am crescut de mici…”

 

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Playtech.ro
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Preot din Călărași înregistrat când face avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie: ”Sincer, aş vrea să te sărut şi eu!”
Observatornews.ro
Preot din Călărași înregistrat când face avansuri unei fete de 14 ani, la spovedanie: ”Sincer, aş vrea să te sărut şi eu!”
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)