Despre Wanlov the Kubolor, cântăreţ celebru în Ghana şi creatorul unui sunet unic care împinge frontierele Afro-Pop, s-a auzit şi în România.

Povestea de viaţă a artistului este impresionantă şi plină de aventură. Părinții săi s-au mutat în Ghana, înainte ca el să împlinească vârsta de un an, iar Kubolor a crescut într-o familie pasionată de artă.

La 20 de ani, şi-a dorit să trăiască visul american şi dorinţa sa a devenit realitate. Aşa ajuns pe tărâmul făgăduinței, însă visul frumos s-a spulberat repede. Credea că totul este „lapte şi miere”, dar s-a lovit de realitatea dură şi a fost arestat de trei ori. Despre experiența trăită acolo, Wanlov the Kubolor vorbeşte cu umor și cu zâmbetul pe buze.

„În penintenciarul din America ai toate condițiile. Ne aduceau mâncare, puteam să citim. Acolo am citit ‘Stăpânul inelelor’. Spre deosebire de închisorile din Ghana, unde este strictețe”, spune el.

Destinul lui Wanlov the Kubolor bate scenariul oricărui film. Nu doar muzica este viața lui, ci şi copiii săi. Opt copii… născuți pe trei continente. Povestea din spatele poveștii o puteți afla luni, 12 noiembrie, la „Destine ca-n filme”, la TVR 2.

Gabriel Liiceanu arată acuzator spre Iohannis pentru lipsa de reacție în cazul plagiatului lui Sorin Cîmpeanu: „E stupefiant. Ne aruncă în brațele rușinii Europei”
Recomandări
Gabriel Liiceanu arată acuzator spre Iohannis pentru lipsa de reacție în cazul plagiatului lui Sorin Cîmpeanu: „E stupefiant. Ne aruncă în brațele rușinii Europei”

În plus, Extrem de original, invitatul Iulianei Marciuc a hotărât cu mult timp în urmă sa renunțe la încălțăminte. Astfel, fie vară, fie iarnă, Wanlov the Kubolor umblă numai desculț.

Iuliana Marciuc

Iuliana Marciuc, realizatoarea emisiunii „Destine ca-n filme” de la TVR 2

 

 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
GSP.RO
„Redactorul-șef mi-a zis: «Îmi pare rău de tine că ești profi, dar nu ești sexy»”. Ce a pățit o celebră prezentatoare TV din România
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Playtech.ro
ULUITOR! SUA, anunțul momentului despre implicarea Chinei în războiul din Ucraina!
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
"Exod fără precedent al creierelor". Rușii bogaţi dau și 28.000 de euro ca să fugă de război cu avioane private. Un deputat şi-a dus personal fiul la aeroport
Observatornews.ro
"Exod fără precedent al creierelor". Rușii bogaţi dau și 28.000 de euro ca să fugă de război cu avioane private. Un deputat şi-a dus personal fiul la aeroport
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
Știrileprotv.ro
O familie a trăit în casă cu un cadavru mumificat timp de 18 luni, refuzând să creadă că este mort. Rudele îi făceau masaj cu ulei
6 ani fără Plutonier Căpșună. Cine a fost marea iubire a lui Sebastian Papaiani: “Încă suntem împreună”
FANATIK.RO
6 ani fără Plutonier Căpșună. Cine a fost marea iubire a lui Sebastian Papaiani: “Încă suntem împreună”
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?