Charlie Sheen i-a şocat pe americani cu noua sa declaraţie: "Guvernul Statelor Unite este responsabil pentru atacurile teroriste de la data de 11 septembrie", făcută pentru un show numit "20 de minute cu Preşedintele".
Cu ocazia împlinirii a 8 ani de la atacurile asupra turnurilor gemene World Trade Center şi asupra Pentagonului, în care şi-au pierdut vieţile mai mult de 3.000 de persoane, actorul a insistat că tragicul incident a fost doar o muşamalizare şi i-a cerut Preşedintelui Barack Obama să redeschidă ancheta.
Charlie Sheen, în vârstă de 44 de ani, care este cel mai bine plătit actor de la Hollywood, susţine că "povestea oficială a incidentului de la 11 septembrie este o fraudă, iar comisia care a anchetat atacurile a fost o spălătură".
"Atacurile au fost un pretext pentru privarea constantă de drepturi din Constituţie şi Declaraţia Drepturilor Omului. Fostul preşedinte, George Bush, este în spatele lor", a adăugat actorul.